Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Sper ca Tăriceanu să nu se baricadeze în guvern"

Publicat in Adevarul, luni 8 octombrie 2007 ·

Clarificarea relaţiei dintre Executiv şi Legislativ este principala cerinţă a preşedintelui Traian Băsescu adresată politicienilor, în perioada imediat următoare moţiunii de cenzură,

Clarificarea relaţiei dintre Executiv şi Legislativ este principala cerinţă a preşedintelui Traian Băsescu adresată politicienilor, în perioada imediat următoare moţiunii de cenzură, după cum declară, într-un interviu, consilierul prezidenţial Cristian Preda.

Adevărul: Ce urmează, din punctul de vedere al preşedintelui, după eşecul moţiunii de cenzură?

Cristian Preda: Preşedintele a şi intervenit. Ce urmează a fost deja anticipat. Sunt convins că aţi remarcat faptul că, înainte de moţiunea de cenzură, preşedintele a invocat atât varianta în care moţiunea trece, cât şi varianta în care moţiunea nu trece.

Lucrurile stau, de fapt, în felul următor: dacă la 3 aprilie 2007, când a fost învestit guvernul, au votat în favoarea lui 302 parlamentari, acum, când s-a discutat moţiunea, în favoarea guvernului nu au fost decât 152 de parlamentari. Dacă vreţi, suntem în situaţia de înjumătăţire a sprijinului explicit acordat Cabinetului. A existat, desigur, şi un sprijin tacit, prin abţinere de la vot.

- Să spunem că guvernul s-ar putea baza pe o înţelegere care poate funcţiona la nivel tacit, pe anumite legi importante. De ce trebuie neapărat declarată?

- Dacă înţelegerile tacite sunt stabile, lucrurile pot să fie în regulă. Dar iată că înţelegerile tacite nu sunt stabile, de vreme ce, într-o perioadă de şase luni, avem mai întâi PSD, în majoritatea lui, favorabil acestui Cabinet ultraminoritar şi, într-un al doilea moment, PSD - în majoritatea lui defavorabil acestui Cabinet minoritar.

Este o situaţie complet defavorabilă guvernului, fiindcă guvernul nu poate să fie solid şi să îşi articuleze acţiunea în mod inteligent dacă nici măcar el nu ştie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o mașină care dădea cu spatele

Adevarul acum 14 minute
Un accident cu sfârșit tragic a avut loc marți după-amiază, 15 aprilie, în localitatea Tăuții de Sus, județul Maramureș. Un bărbat în vârstă de 63 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism care efectua o manevră de mers înapo

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 6 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 2 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 2 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

„Stegarul dac”, tentativă de a intra cu forța în Palatul Cotroceni. A fost oprit și amendat

HotNews acum 3 ore
Protestatarul Cezar Avrămuţă, cunoscut în spaţiul public ca „Stegarul dac”, a fost amendat marţi cu 1.000 de lei, după ce a părăsit locul unde se desfăşura un protest în faţa Palatului Cotroceni şi a alergat spre intrarea sediului. „Astăzi, în jurul

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 6 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

UPDATE - Delegaţia Congresului american, primită la Palatul Cotroceni

News.ro acum 10 ore
Delegaţia Congresului american, care a ajuns luni la Bucureşti, va avea marţi întâlniri oficiale cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu şi cu reprezentanţi ai Parlamentului. Oficialii americani au fost primiţi de preşedinte

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum 4 ore
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

Vremea

București
acum

11°
mar.

8°/14°
mie.

8°/24°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

12°
mar.

8°/16°
mie.

11°/22°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

10°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

9°/26°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

11°/27°
joi

13°/27°
vin.

12°/17°