Măgureni, comuna Beriu, judeţul Hunedoara. Un cătun ce îşi trăieşte agonia ultimelor zile, înainte de a se transforma într-o ministaţiune montană, undeva sub vîrful Godeanului. Pe cele cîteva culmi dintre văile Gliva şi Măgureaua, la 1100 de metri altitudine, gospodăriile vechi îşi prăbuşesc casele printre buruienile ajunse pînă la şindrila acoperişului. Nimic nu mai aminteşte de forfota oierilor de odinioară şi parcă nu-ţi vine a crede că acum o sută de ani satul număra fix 119 locuitori. Acum mai sînt vreo trei. Asta dacă nu-i punem la socoteală şi pe orăşenii care au năvălit peste pămînturi şi fîneţe şi păduri şi case de lemn, cumpărîndu-le pentru a le dărîma şi a-şi ridica nişte monstruozităţi de piatră şi termopan. În cîţiva ani nu va mai rămîne din Măgureniul de altădată nici amintirea...

Drumul spre culmi

Distanţa de la Orăştie la Măgureni se măsoară în 30 de kilometri şi vreo şapte ore de urcat cu bicicleta prin noroaiele drumurilor distruse de forestieri. Pînă la Sibişel-Baia drumul e asfaltat, apoi se termină brusc în mijlocul satului. După un timp, cînd sîntem deja pe valea îngustă a Rîului Mare, se sfîrşeşte şi vremea bună şi începe o ploaie măruntă şi sîcîitoare. Din cînd în cînd, maşini încărcate cu trunchiuri de fagi uriaşi trec pe lîngă noi şi trebuie să ne oprim şi să le facem loc. Cîteva ceasuri mai tîrziu, ajungem sus, dar satul nu e nicăieri. Doar vreo trei vile noi, aşezate pe marginea drumului. În sfîrşit, dăm peste o cabană forestieră, cu muncitori plictisiţi, adăpostindu-se de ploaie, şi cu mizerie multă în jur. Habar n-au pe unde vine Măgureniul, că nu-s din zonă, ci tocmai din Maramureş. "N-am văzut nici un sat, şi sîntem de trei luni de zile pe aici, dar am auzit că ar fi pe undeva pe sus nişte case" - se arată mai comunicativ unul dintre ei, ce bate într-o bucată de fier cu un baros imens, stînd aşezat pe prag. Apoi îşi vede