IMGB-ul face parte din întreprinderile bucureştene cu tradiţie: înfiinţată în 1963, fabrica de maşini grele reprezenta unul dintre obiectivele de care regimul socialist era mîndru. După â90, IMGB a avut, ca multe alte fabrici din ţară, perioada ei de stagnare şi datorii. Noroc cu concernul norvegiano-britanic Kvaerner, care a preluat-o în 1998 şi a scos-o la liman. În 2006, Kvaerner a vîndut-o grupului coreean Doosan Heavy Industries and Construction, care s-a ocupat şi se ocupă în continuare de creşterea productivităţii acesteia, dar şi de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Întreprinderea de maşini grele a fost una dintre norocoasele care au supravieţuit şi reuşesc să ofere angajaţilor un salariu decent. În dialogurile purtate cu aceştia, atît cu un reprezentant al conducerii, cît şi cu muncitori din diverse secţii, am vrut să vedem în ce măsură, în ziua de azi, mai rentează şi mai poate constitui un titlu de mîndrie să lucrezi într-o fabrică.
O fabrică etalon
Florin Antonescu (director management): "Doosan, o firmă din Coreea de Sud, ce deţine o fabrică similară cu IMGB-ul, a preluat-o pe aceasta de la Kvaerner, anul trecut.
Cînd a fost preluată de Kvaerner, în august 1998, era în stare de faliment. Pe vremea lui Ceauşescu constituia fabrica etalon. Produsele se desfăceau în piaţa CAER, ţările arabe, China. Nu sînt foarte sigur care erau rezultatele economice. Nu ştiu exact dacă IMGB, în ansamblul ei, era profitabilă la vremea respectivă. Ea producea, livra echipamente, dar care erau costurile pentru asta e dificil de spus. Cînd a venit Kvaerner, erau cîteva probleme care trebuiau rezolvate. Din păcate, primul lucru care s-a auzit a fost că IMGB-ul a fost cumpărat pe 500.000 de dolari şi a vîndut Casa de cultură pe 1.500.000 de dolari, lucru care prezintă doar o parte din adevăr. În realitate, Kvaerner, cînd a luat IMGB-ul, a plătit 10.000.
