Dragă domnule Cosaşu,
Am pregetat ceva timp să vă scriu. Să ştiţi că aprecierile la textul meşterit de mine (vezi Dilema veche nr. 185) m-au surprins. Am transmis textul dvs. şi pe la prieteni să-şi dea cu părerea şi ei au avut, mai toţi, aprecieri superlative. Normal, au fost şi cîteva voci care să mă readucă la realitate. Eu ştiam că primul român semnificativ a fost regele Carol I. Români semnificativi au fost conul Alecu Paleologu, de a cărui amiciţie m-am bucurat, şi Nicu Steinhardt, care şi-au sacrificat tinereţea în puşcărie pe altarul prieteniei lor cu Noica. Dar trebuie să fiu realist, sînt doar un om normal. Dragostea pentru cuvîntul scris mi-a fost insuflată de profesoara mea de literatură română, dna Natalia Boncu, poetă simbolistă, care ne-a pus să-l studiem un trimestru pe Mihai Eminescu. Pentru că am ocazia acum să-mi amintesc, în vara asta se fac 40 de ani de cînd am terminat liceul, la "Ion Luca Caragiale" din Ploieşti, şcoală cu profesori excepţionali. Pentru mine modelul a fost profesorul de matematică Ion Grigore, fumător înrăit, ale cărui Gazete Matematice exalau parfum de tutun exotic. Ion Grigore alesese şi el în 1945 să facă politică, s-a înscris la liberali şi a ocupat oarece demnităţi publice în vremile alea tulburi, pentru care s-a ales cu cîţiva ani la Canal. Om înalt, de peste 1,80 m, a intrat în puşcărie cu 85 de kilograme şi a ieşit cu 37! Povestea asta am aflat-o, evident, mult mai tîrziu, în iarna lui â88, cînd bătrînul meu profesor se bucura că în casă sînt 18 grade! Da, nu mi-a fost frică de matematică, nu-mi tremurau picioarele, cum multor altora li s-a întîmplat, aşteptam cu plăcere şi entuziasm aceste ore. Asta m-a îndreptat spre inginerie. Şi acum, revenind la actualitate, nu pot să nu-mi reamintesc schimbul de replici dintre Nicolae Iorga şi Ionel I. Brătianu. Excedat peste măsură, Iorga i-a spus lui Brătianu: "În f
