Parchetul General al Romaniei a cerut luni presedintelui Traian Basescu sa autorizeze demararea urmaririi judiciare impotriva ministrului agriculturii, Decebal Traian Remes, suspectat de "trafic de influenta", informeaza AFP, care a relatat constant despre ministrii romani vizati de anchetele DNA.
Agentia mentioneaza ca Remes este cel de-al treilea membru al guvernului liberal care face obiectul unei asemenea solicitari, dupa colegii sai de la Justitie, Tudor Chiuariu, si Munca, Paul Pacuraru, "banuiti de coruptie".
Parchetul nu a detaliat acuzatiile la adresa lui Remes, dar, potrivit presei, ar fi vorba despre o afacere in care este implicat si un fost ministru al agriculturii, Ioan Muresan, care a fost retinut sambata seara, fiind ulterior eliberat.
Potrivit DNA, Muresan este acuzat ca "a inmanat unui inalt demnitar circa 15.500 de euro din partea unui om de afaceri care dorea sa obtina in schimb un tratament preferential la licitatiile organizate de institutiile publice".
Numele demnitarului nu fusese facut public, dar unele surse judiciare citate de agentiile locale au spus ca este vorba despre Remes, precizeaza AFP. Remes a declarat la Realitatea TV ca nu-l cunoaste pe omul de afaceri in cauza si a dat asigurari ca "nu are nimic sa-si reproseze".
Potrivit legii, un ministru - in functie sau care a detinut aceasta functie - nu poate fi urmarit in justitie fara acordul sefului statului, dupa consultarea unei comisii speciale instituite pe langa Presedintie. Solicitarea Parchetului referitoare la Remes intervine totusi dupa suspendarea acestei comisii printr-o ordonanta de urgenta a Guvernului, care doreste sa limiteze puterile presedintelui, remarca AFP.
Potrivit textului ordonantei, o noua comisie, formata din magistrati si nu din simpli juristi, urmeaza sa fie alcatuita in termen de 30 de zi