SCRIITORUL DE PAGINA 3
Un panou publicitar gigantic, probabil cel mai mare din anii â80-â90, ii soma pe călătorii care soseau in Gara de Nord sau plecau din Bucureşti, să mănănce tot timpul numai peşte oceanic. Nu din cănd in cănd, nu cănd le venea poftă, ci la fiecare foame.
SCRIITORUL DE PAGINA 3
Un panou publicitar gigantic, probabil cel mai mare din anii â80-â90, ii soma pe călătorii care soseau in Gara de Nord sau plecau din Bucureşti, să mănănce tot timpul numai peşte oceanic. Nu din cănd in cănd, nu cănd le venea poftă, ci la fiecare foame. "Nici o masă fără peşte oceanic!" clama ultimativ şi imperativ lozinca aceea culinară dementă, iar noi, romănii care o induram la fiece plecare şi intoarcere, ştiam că nu aveam scăpare. Fie că era vorba de peşte oceanic, fie de Căntarea Romăniei, de vizitele de lucru ale lui Ceauşescu sau de coada la carne, tot una era. Trebuia să avem in permanenţă mintea ocupată cu un ultimatum, să umblăm cu capul in pămănt, convinşi că peştele oceanic e, şi el, tot o chestiune de totalitarism. Nu m-aş mira ca in părăciunile despre mine de la CNSAS să existe şi astfel de inscrisuri: "redactorul Tudor Octavian a declarat intr-un grup de colegi că nu mai poate să mănănce peşte oceanic şi că intr-o zi o să se spănzure de reclama aia din Gara de Nord".
De căţiva ani buni, in vieţile noastre intră şi tropăie, la orice oră are el chef, Gigi. Zbiară, se sclifoseşte ca o amantă naţională, ameninţă, beleşte ochii, azvărle cu banii, bate mătănii, se pupă cu preafericiţii, injură profetic, clinic şi penal, răde mioritic şi apocaliptic, işi bruftuluieşte angajaţii şi povesteşte inspirat cum o să ne facă el o patrie mai lucioasă decăt luceafărul de pe cer. E Gigi de Romănia, omul care ştie că suferim, fiindcă de şaptesprezece ani nu mai măncăm la ceai, la ciorbă şi la cină numai peşte oceanic. Că
