Confiniile produc un tip aparte de elemente culturale, eliberate de structurile lor obişnuite, recombinate, generînd mituri, reţele simbolice, sisteme ritualice. Majoritatea acestor forme culturale stau sub semnul terifiantului, al bizarului. Cauza principală a acestui tip de imaginar este, cu argumentele psihologiei sociale şi antropologiei, valo-rizarea negativă a întîlnirii cu Celălalt (rezervă, teamă, blocarea dialogului, elaborarea de stereotipuri depreciative, discriminarea, marginalizarea, stigmatizarea, excluderea, izolarea, ghetoizarea, persecutarea şi, la limită, exterminarea etc.). Dracula, "omul negru" (ţiganul care fură copiii), "femeia sălbatică" (o forţă stihială, suprasexualizată, devoratoare), "evreul rătăcitor" sau evreul-infanticid sînt doar cîteva din miturile tenebroase apărute sau amplasate, deloc întîmplător, în spaţiul cu frontierele atît de variabile şi de vulnerabile al Europei Centrale.
Un mit reciclat - paradisul terestru. Există însă la marginea de sud-est a Europei de mijloc o zonă inter confinia ce pare să contrazică regula. În această provincie pînă şi mitul vampirilor locali (descris de Augustin Calmet) e demontat ştiinţific de raportul arhiatrului Mariei Teresa, Gerhard van Swieten, şi, astfel, exorcizat. Aici este pusă prioritar în circulaţie şi perpetuată în diferite forme o mitologie solară, pacifică, stenică, paradisiacă, rezultată şi ea din întîlnirea cu diferitul (etnic, rasial, religios, lingvistic, cultural), o întîlnire, însă, de-dramatizată. Prezent în imaginarul colectiv sau individual, mitul Banatului ca paradis interetnic este dublat pînă astăzi de o suită de practici culturale ritualizate, care îl perpetuează. Aceste vecinătăţi care, de aproape 300 de ani, au învăţat să trăiască alături şi, cel mai adesea, împreună, însuşindu-şi principiile acceptării diferitului, ale deschiderii, respectului pentru diversitat
