"Clasă muncitoare" e departe de ceea ce descria socialismul ştiinţific şi, chiar dacă i-a rămas "conştiinţa de clasă", ea nu mai e de natură să reprezinte "viitorul". Şi totuşi teoria ar trebui să funcţioneze, forţa de muncă generatoare de plusvaloare există atîta timp cît avem economie care creşte, oameni obosiţi, oameni care umblă bezmetic cu urgenţe de serviciu şi, mai ales, afaceri înfloritoare care deja se bazează pe sute de angajaţi. Evident că tot de la orele de CSP sîntem convinşi că toate astea nu se întîmplă doar prin "prezenţa" capitalului, ci undeva sînt prezente şi "forţele de muncă". "Oameni care muncesc" sînt uşor de văzut la tot pasul: în milioanele de maşini care blochează străzile marilor oraşe, în zecile de mii de şantiere care au apărut în ultimii ani, în multele "clădiri de birouri" care "rămîn cu lumina aprinsă" pînă tîrziu în noapte.

Dar deşi vedem "oameni muncitori", nu vedem "clasa muncitoare" organizată. Şi n-o vedem nici la stadiul "iniţial" din teorie, acela de "clasă muncitoare în sine", şi nici la cel "aşteptat" de "clasă socială pentru sine". Aparent, avem o problemă de "eşec" al teoriei "clasei muncitoare" şi putem să clasăm "conştiinţa de clasă" în manualele de istorie sau în cele de teorie economică. Totuşi, revăzînd teoria şi încercînd să identificăm forme de manifestare a noii clase sociale, e imposibil să ratăm cozile din supermarketuri, aglomeraţiile din staţiunile de la munte sau mare, creşterea nebună a cererii de locuinţe, vînzările la maşini sau la produse considerate pînă de curînd ca fiind "de lux", afluenţa de turişti români în străinătate sau pur şi simplu gradul de ocupare al teraselor şi restaurantelor din ţară. Şi constatăm că trăim într-o ţară în care "omul muncitor" a început să cîştige mai mult chiar fără o "luptă de clasă" ca la carte. Şi dacă motorul acestei creşteri nu este "conştiinţa de clasă", ci do