Guvernatorul Mervyn King a fost comentat in fel si chip dupa interventia recenta a Bancii Angliei in sprijinul bancii ipotecare Northern Rock. Cu nu mult timp inainte de interventie Mervyn King se declarase impotriva unor astfel de demersuri, facand aluzie la "hazard moral" si nevoia de a se evita ca, prin injectii monetare, sa fie salvate (bailed out) firme/banci care au dovedit imprudenta excesiva in creditare sau atragere de imprumuturi.

Reamintesc ca Northern Rock a fost supusa unor retrageri masive de lichiditati din partea unor deponenti speriati de criza pietei ipotecare in SUA, care insa contagiase alte piete catre toate azimuturile. Episodul King ofera un exemplu in ceea ce priveste importanta declaratiilor unui guvernator de banca centrala asupra credibilitatii personale si a institutiei pe care o reprezinta. Mai mult, avem in cazul Bancii Angliei, dar si in conduita altor banci centrale (inclusiv Fed si BCE) - care au facut injectii substantiale de lichiditate in ultimele luni - o ilustrare a dilemelor cu care se confrunta aceste entitati.

Pentru unii misiunea unei banci centrale se rezuma la stabilitatea preturilor. Chiar regimul de tintire a inflatiei (inflation-targeting) accentueaza aceasta dimensiune a activitatii unei banci centrale. Problema este ca acest enunt, in sine corect, devine simplist daca nu este insotit de calificari absolut necesare. Orice macroeconomist serios stie ca sanatatea sistemului bancar intra in atentia permanenta a unei banci centrale, ca ceea ce numim "supraveghere prudentiala" este o activitate indispensabila pentru a evita nenorociri. Cei care cred in "free banking" nu sunt luati in seama in lumea buna a finantelor. Pe aceasta pista ajungem la notiunea de "imprumutator de ultima instanta" (lender of last resort). Banci centrale, de-a lungul istoriei bancare, au intervenit in momente de mare dificultate pentru si