De două decenii, o revistă austriacă, Eurozine (www. eurozine.com), organizează reuniuni anuale ale revistelor europene de cultură. Scriitori şi editori din peste 20 de ţări se întrunesc, de fiecare dată în alt loc, pentru a discuta despre problemele lor. În timp, s-a format o reţea de reviste (www.eurozine.com/journals) care fac schimb de informaţii şi articole, dar, mai ales - dincolo de aceste schimburi de ordin practic - "ştiu unele de altele". Bineînţeles, dezvoltarea Internetului n-a făcut decît să stimuleze evoluţia unei astfel de reţele: revistele partenere îşi "împart" publicul online, noutăţile se află de pe site-ul Eurozine, există link-uri de la unele la altele, cititorii putînd parcurge, rapid, măcar sumarul celorlalte reviste sau nişte rezumate ale articolelor în limba engleză. Cel mai important însă este faptul că, datorită acestei reţele, editorii şi publicul îşi pot da seama mai uşor care sînt problemele lor comune: culturile naţionale devin mai uşor comunicabile şi îşi asumă astfel mai profund dimensiunea transnaţională, europeană. E adevărat, există riscul "creării" unei actualităţi intelectuale europene care să fie redusă, practic, doar la acele idei şi preocupări care îi interesează pe membrii "clubului". Dar avantajele sînt mult mai mari decît riscul.

Aşa încît, la Sibiu, săptămîna trecută, a avut loc a douăzecea reuniune a revistelor culturale din Europa. S-au dezbătut două teme: "normalitatea" şi "literatura exilului". Cea dintîi a pornit dintr-un fel de sîmbure polemic: într-o lume atît de schimbătoare, ce mai este normalitatea? Aşa suna întrebarea (retorică?) din prezentarea trimisă participanţilor. Ipoteza organizatorilor - care s-a dovedit corectă - a fost că "normalitatea" a constituit, pentru ţările din Europa Centrală şi de Est eliberate de comunism, revenirea în comunitatea europeană, "drumul spre Occident". Simplu spus, pen