Acum o jumatate de secol aparea o carte celebra scrisa de un cercetator american, cu un titlu care mie imi place enorm (desi azi n-ar mai fi acceptat de nicio editura de peste Ocean, din motive de corectitudine politica): "Bazele morale ale unei societati inapoiate".
Nu, nu era vorba despre Africa sau despre Balcani, ci despre legatura dintre subdezvoltare, coruptie si tipul de societate care le perpetueaza intr-un sat din Italia de sud. Teza principala este ca ineficienta economica, mita, mafia si toate celelalte sunt doar efecte ale unui anume tip de relatii sociale, iar oamenii si-au construit o morala aparte justificand comportamentele alaturea de lege.
Pe scurt, Banfield a gasit in Mezzogiorno o viziune larg raspandita si acceptata, pe care el a numit-o „familism amoral”, ce se rezuma cam asa: societatea e formata din cercuri concentrice, in care familia mea si rudele sunt cercul interior, prietenii si asociatii sunt in urmatorul, cunostintele intamplatoare cad in cercul si mai larg, s.a.m.d..
Datoria fiecarui individ este sa apere neconditionat pe cineva apropiat in fata unui stranier, indiferent cine are dreptate pe fond, cu toate mijloacele. De asemenea, are datoria sa blocheze orice incercare a unui grup strain de a realiza un castig, pentru ca acestia sunt prin definitie potentiali, drept care castigul lor trebuie privit ca o pierdere a noastra.
Legea sau morala nu joaca niciun rol, decat, eventual, ca instrumente de unica folosinta atunci cand sunt de partea noastra; daca este invers, trebuie sa fie ignorate, pentru ca regula suprema este coeziunea familiei.
La limita, ele ar putea functiona ca reper in chestiuni care nu intereseaza pe moment (cum excelent rezuma un proverb sud-american situatia, „a los amigos todo, a los enimigos nada, al extrano la ley”: prietenilor totul, dusmanilor nimic, stra
