Parisul a fost dintotdeauna un spatiu fascinant, care a atras mii de artisti din toata lumea si a stimulat dezbateri de idei de o mare vitalitate. Inca de la sfarsitul evului mediu, capitala Frantei a inceput sa-si forjeze statutul de capitala a artelor si a culurii, loc de mari intalniri si de mari emulatii artistice. Pictori, sculptori, scriitori, muzicieni, coregrafi, regizori, precum si alti artisti reprezentand alte discipline s-au indreptat spre Paris ca spre un centru al lumii, unii doar in pelerinaj, altii instalandu-se definitiv in "Orasul luminilor". Cand vorbim despre Paris, avem intotdeauna imaginea acestor straini care au trebuit sa treaca prin Paris pentru a fi cu adevarat recunoscuti apoi pe plan international si pentru a deveni Van Gogh, Picasso, Chagall, Modigliani, Brancusi, Giacometti, Foujita… Beckett si Ionescu au scris la Paris adoptand limba franceza. Irlandezul James Joyce a reusit sa-si gaseasca la Paris editori pentru romanul sau "Ulise", la fel ca si americanul de origine rusa Vladimir Nabokov, care tot la Paris a reusit sa publice pentru prima data "Lolita". De altfel, lista scriitorilor americani ce au venit sa scrie si sa publice la Paris pentru ca in tara lor nu erau intelesi (sau pur si simplu cenzurati) este lunga, incepand cu Hemingway si Faulkner si terminind cu Henry Miller. La fel de lunga este si lista scriitorilor latino-americani ce au trecut prin Paris inainte de a fi lansati international, precum si a celor din Europa de Rasarit, cum ar fi cehul Milan Kundera sau albanezul Ismail Kadare.

Exista insa si o alta imagine a Parisului, mai putin vizibila, practic necunoscuta, aceea a efervescentei marxiste din anii de dupa al doilea razboi mondial, cand la Paris erau pregatite "cadrele" revolutiilor socialiste din tarile lumii a treia. In ultimul numar al revistei "L’Histoire" este relatat un astfel de episod sumbru