Foto: Romania Libera
Cand si de ce si-a pierdut politica externa autohtona coerenta?
— Nu pot spune ca e pierduta, ca si cum un atribut al politicii externe ar disparea.
In orice caz, a fost avariata.
— Subiectele arzatoare ale momentului sunt Kosovo, relatia la nivelul UE cu Federatia Rusa si, intr-un plan strategic mai amplu, relatia transatlantica si felul in care UE isi va construi prezenta la nivel global printre gigantii politicii internationale. Cel putin pe tema UE-Rusia diferenta de opinii nu este semnificativa.
Dar pe subiectele care faliaza UE, pronuntarea pe care o asteptam de la Romania trebuie sa fie ferma de la inceput pana la sfarsit, sau una de completa pliere pe pozitia majoritatii. Nu poti spune in acelasi timp ca esti pregatit sa faci parte din context si sa ai declaratii contrare intereselor UE. Interesul national nu trebuie exprimat in presa, ci in conclavul ministrilor de Externe.
Va referiti la situatia din Kosovo in care ministrul roman de Externe spune ca nu este de acord cu autonomie largita, dar nu sustine acelasi lucru si in dezbaterile pe care le are la Bruxelles?
— Trebuie sa adaug ca pozitia noastra este aceeasi pe care si eu am sustinut-o in perioada ministeriatului meu. Cred ca trebuie respectate niste principii de drept international care fundamenteaza echilibrul la nivelul continentului.
In acest set de principii de drept international se afla si principiul inviolabilitatii frontierelor, statuat de Tratatul de la Paris din 1947, dar mai ales de Actul Final de la Helsinki din 1975.
Intre timp, s-au retrasat insa destule frontiere in Europa.
— Da, dar din cu totul alte motive decat dictatul politic extern.
Romania mare a aparut in 1918, cu larg sprijin extern.
— Ca istoric, n-as fi neaparat de acord, fii