Zilele trecute, proaspăt suspendat din partid - ceea ce mi-a adus mai multe felicitări decât de ziua mea - am ieşit din Bucureşti împreună cu o cunoştinţă pentru o întâlnire promisă ca deosebită. Şi deosebită a fost.

Pe drum am fost instruit. Mergem la un fost demnitar, care şi-a vândut apartamentul din Bucureşti şi s-a mutat în casa părintească de la ţară. Pensionar modern, cu acces la internet şi cu o patimă deosebită pentru a face lucrurile cu mâna lui. Nu creşte animale, dar face tot felul de minuni, mi s-a promis pe drum.

Minuni, într-adevăr. Casa nu e mult deosebită de cele din jur. Din cărămidă, e drept, dar acel model simplificat şi destul de şters care se folosea prin anii ’60, cu o verandă îngustă şi trei camere de dormit. O bucătărie de vară, o magazie de lemne şi mulţi pomi într-o livadă evident bine îngrijită. Minunea era însă într-un fel de atelier construit în fundul curţii, cu încălzire, lumină electrică şi pompă de apă. Atelierul este împărţit în camere mai mici sau mai mari, bine izolate şi curate.

Omul, pe care cred că mulţi l-aţi recunoaşte dacă l-aţi vedea din nou la televizor, are în atelierul acela tot ce cu mintea poţi gândi. O centrifugă şi un separator pentru producerea de unt de casă. Un răcitor pentru producerea de îngheţată. O presă şi un mic vas de fermentaţie pentru producerea de vin şi cidru din mere. O plită electrică mare, solidă, pe care fierb nişte cazane mari cu gemuri şi zacuscă. O maşină de îmbuteliere sticle şi o alta de îmbuteliere borcane. O mică linie de fermentare şi limpezire a berii de casă. Un banc de lucru cu scule de prelucrat lemn şi metal, toate bine întreţinute şi aşezate la locul lor. Butoaie cu telemea şi brânză de vacă aşezate la ce-o fi procesul acela, maturare, fermentare, că nu mă pricep. Butoaie de bere de casă. Sticle cu bulion, borcane cu gemuri şi ciuperci marinate, nu pot să descriu t