Şi tu poţi avea în curte plante pe care gerul, viscolul şi zăpada nu le deranjează. Află care sunt acestea.
Pentru că iarna se apropie, iar frunzele încep să cadă, trebuie să te gândeşti din timp cum o să arate grădina ta în sezonul alb. Există o soluţie simplă chiar dacă natura nu ne răsfaţă prea mult în acest anotimp: plantele cu frunze veşnic verzi. Zăpada şi gerul nu le impresionează, iar viscolul nu le deranjează prea mult. Aceste plante vor fi punctul de atracţie al grădinii şi îi vor garanta o culoare proaspătă. Dacă aceste plante lipsesc din grădina ta, pe lângă clasicii brazi, molizi sau pini, pepinierele îţi pot oferi o mare varietate de alte specii.
Iată câteva idei:
> Cimişirul (Buxus sempervirens). Folosit foarte des ca gard viu, tăiat în variate forme geometrice sau modelat în formă de animale, este deja o plantă clasică şi foarte preţuită. Deşi preferă locurile semiumbrite, nu suferă nici în plin soare, atât timp cât este udat destul de des. Faţă de sol nu are pretenţii prea mari, crescând bine în aproape orice tip. Uneori culoarea frunzelor devine galben palid şi este semnul unei lipse de azot. Îngrăşămintele lichide sau cele organice (făina de oase) vor rezolva problema.
> Laurul (Ilex sp.). Cunoscut ca un simbol al Crăciunului datorită frunzelor şi fructelor sale roşii, prezente pe cărţile poştale sau în aranjamentele de sezon, laurul este un arbust foarte decorativ în grădini. Frunzele sale veşnic verzi, lucioase, au spini ascuţiţi, iar fructele sunt toxice. Planta poate fi femelă sau masculă, iar cele femele produc fructele atât de apreciate. Suportă bine umbra şi creşte în orice tip de sol. Speciile cu frunze colorate au o mare valoare decorativă, dar sunt mai sensibile la ger.
> Iedera (Hedera sp.). Simbolizând eternitatea, această plantă impresionează mereu prin numă- rul incredib