După ce preşedintele Vladimir Voronin s-a arătat dispus să facă unele concesii regimului separatist de la Tiraspol, Miguel Angel Moratinos, şeful diplomaţiei de la Madrid şi preşedintele
După ce preşedintele Vladimir Voronin s-a arătat dispus să facă unele concesii regimului separatist de la Tiraspol, Miguel Angel Moratinos, şeful diplomaţiei de la Madrid şi preşedintele în exerciţiu al OSCE, a avansat, la Chişinău, ideea unui model spaniol de autonomie pentru rezolvarea conflictului din Transnistria.
Preşedintele OSCE a evocat descentralizarea Spaniei, subliniind că acest proces a fost realizat prin respectarea integrităţii statului spaniol.
Miguel Angel Moratinos le-a explicat autorităţilor de la Chişinău în ce anume constă sistemul spaniol de autonomie şi s-a arătat convins că acesta poate folosi şi în cazul conflictului transnistrean. Propunerea ministrului spaniol de externe are loc în contextul în care o nouă rundă de consultări în problema transnistreană va avea loc pe 11 octombrie la Viena.
Negocierile în formatul "cinci plus doi" - Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, SUA şi UE - au fost întrerupte la începutul anului 2006, după ce Ucraina, la solicitarea autorităţilor de la Chişinău, a acceptat restricţiile vamale impuse mărfurilor transnistrene destinate exportului.
Tiraspolul condiţionează revenirea la masa negocierilor de semnarea unui protocol de tranziţie de către Chişinău, care să prevadă garanţii pentru o activitate de import-export nestingherită pentru Tiraspol.
Liderul separatist din Transnistria, Igor Smirnov, a insistat asupra semnării acestui protocol (de inspiraţie rusească) şi la negocierile avute luni cu preşedintele în exerciţiu al OSCE.