- Cultural - nr. 198 / 10 Octombrie, 2007 Asterisc
N. Steinhardt - model pentru tinerii de astazi (I)
Tineretea nu e o virtute, nici un pacat. Opusul pacatului, spunea Kirkegaard, nu e virtutea, ci libertatea. Tineretea nu-i nicio scuza. E un anotimp al unui destin, unul, e adevarat, foarte important, de care depinde uneori o intreaga viata. Pentru ca cine i-a dat tineretii ce e al tineretii, dar nu a dat si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu, se poate trezi ca a trecut tineretea, "ca nouri lungi pe sesuri", cum ar spune poetul, si ca n-a lasat nici o urma, decat regrete si nostalgii, nu si putinte. Ca sa nu fie ratacire, irosire, tineretea are nevoie de modele, de repere, si pentru a putea tinti foarte departe, dar si pentru a cruta timp si energii, incercandu-se reinventarea rotii. N. Steinhardt era un model pentru tineri. Pentru cei care-l cunosteau, pentru cel care-l citeau. Pentru mine, cel tanar, a fost model si prin una si prin alta. Si nu inceteaza sa-mi fie un model. De credinta. De viata. De cultura. "Nicolae Steinhardt nu-si mai apartinea. El, Sihastrul de la Rohia, era, de fiecare data cand iesea in public, inconjurat de puzderie de lume, de prieteni sau de simpli curiosi. Era o aparitie si o prezenta fascinanta. Parea mai degraba ratacitor printre oameni, o aparitie insolita si contrarianta, coboratoare parca din alte timpuri. Mai ales tinerii cautau sa-i fie aproape - il priveau si-l ascultau cu religiozitate, ca pe un sfant. Cred insa ca sentimentul era reciproc. Si N. Steinhardt ii agrea pe tineri. Si ii facea bine prezenta lor. Ii privea cu bucurie si cu o anume religiozitate si el", scriam la un moment dat. Faptul ca l-am cunoscut a fost un privilegiu, chiar daca sansa nu mi-a suras pana la capat, nereusind niciodata, cat a trait parintele Nicolae, sa ajung la Manastirea Rohia, acolo unde monahul s-a retras ca sa fie mai aproape de
