Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rulajul Bursei de Valori scade, lichiditatea pieţei Rasdaq se dublează

Publicat in Adevarul, miercuri 10 octombrie 2007 ·

Indicii BVB au resimţit, ieri, corecţii, iar valoarea tranzacţiilor s-a diminuat cu 33,8%. După şapte şedinţe consecutive de creştere, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a traversat, ieri, o Indicii BVB au resimţit, ieri, corecţii, iar valoarea tranzacţiilor s-a diminuat cu 33,8%.

După şapte şedinţe consecutive de creştere, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a traversat, ieri, o sesiune de corecţii. Toţi indicii au încheiat pe minus, iar schimburile perfectate au cumulat 13,7 milioane de euro (46,01 milioane de lei), în scă dere cu aproape 34% faţă de prima zi a săptămânii. În schimb, rulajul obţinut pe fosta piaţă electronică Rasdaq a înregistrat o creştere de 92,3%, până la 9,04 milioane de euro (30,33 milioane de lei).

Brokerii consideră că investitorii încearcă să stabilească un echilibru după creşterile din ultima perioadă. "În prima parte a şedinţei s-a observat în piaţă o tendinţă de marcare a profiturilor, după care a urmat o perioadă în care se părea că se poate stabili un echilibru. Cred că piaţa trebuia să îşi ia un mic repaus după creşterile din ultima perioadă", a declarat, pentru NewsIn, Bogdan Ceuca, broker la Transilvania Capital.

SIF-urile au asigurat 43% din piaţă

Indicele compozit al bursei, BET-C, a scăzut cu 0,06%, cele mai lichide zece titluri listate, s-a depreciat, în medie, cu 1,44%. O scădere de 1,44% a fost resimţită şi în segmentul societăţilor de investiţii financiare (SIF), în timp ce indicele ROTX, tranzacţionat la Bursa din Viena, a coborât cu 1,47%. "Ultima parte a şedinţei a fost dominată de vânzătorii care au creat o presiune vizibilă şi în scăderea cotaţiilor acţiunilor listate", spune Ceuca.

Tranzacţiile cu acţiunile SIF au cumulat, ieri, 19,97 milioane lei (5,95 milioane euro) şi au reprezentat 43,42% din totalul pieţei. Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au ocupat prima poziţie în clasamentul lichidităţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Secţia parchetelor militare a PICCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii

News.ro acum 58 minute
Procurorul de la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care instrumentează Dosarul Mineriadei a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu, fost vicepr

Vlad Oprea, primarul din Sinaia, a fost reținut în dosarul presupusei șpăgi de la Nordis

Libertatea acum 17 minute
Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul DNA care investighează sumele de bani primite de edil drept mită de la diverși patroni, potrivit surselor judiciare citate de televiziunea Digi24.

Angajații din România care lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul: unde lucrează

Adevarul acum o ora
Telegondola din Mamaia operează doar patru luni pe an, în sezonul estival, însă cei 11 angajați, dintre care șase ocupă funcții de conducere, primesc salarii pe tot parcursul anului.

Cod galben de ceaţă în zone din 21 de judeţe, joi dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o serie de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în următoarele două ore în zone din 21 de judeţe. Vizibilitatea în trafic este scăzută, anunţă Centrul Infotrafic. Astfel, în localit

Atac masiv cu rachete al forțelor ruse asupra orașului Zaporojie: un mort și cel puțin 25 de răniți

Libertatea acum 17 minute
Forțele lui Vladimir Putin au lansat în zorii zilei de joi, 23 ianuarie, un atac masiv cu rachete asupra orașului ucrainean Zaporojie. Un om a murit, iar cel puțin 25 au fost răniți, a transmis guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, relateaz

Un nou incendiu amenință Los Angeles. Flăcările se extind rapid

HotNews acum 4 ore
Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles. Autoritățile au emis ordine de evacuare în această regiune deja pârjolită de foc, relatează AFP și Agerpres. Flăcările s-au extins rapid în împrejurimile lacului Castaic și au distrus 1.400

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 2,7%, ca serie brută, în primele 11 luni din 2024

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele 11 luni din 2024, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, atât ca serie brută cu 2,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezo

În Craiova, un bărbat urmărit internațional pentru trafic de migranți a fost prins cu ajutorul aplicației eDac

Libertatea acum 17 minute
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Țările de Jos pentru trafic de migranți, a fost prins la Craiova cu ajutorul aplicației eDac, relatează News.ro.

Retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice - Miliardarul Bloomberg se angajează să contribuie financiar în locul guvernului

News.ro acum 4 ore
În urma anunţului lui Donald Trump privind o nouă retragere a SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, miliardarul american Michael Bloomberg s-a angajat joi să contribuie, în locul guvernului, la finanţarea internaţională a schimb

Şeful NATO spune că Europa va finanţa aprovizionarea Ucrainei cu arme americane

Mediafax acum 29 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, solicită, joi, Statelor Unite să continue aprovizionarea Ucrainei cu armament. El a declarat că Europa va plăti factura, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/12°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/4°
vin.

3°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/11°