Scriam, in episodul de miercurea trecuta, ca la noi cererea de consum, grabita, a lasat in urma oferta de bunuri si servicii. Iar consumul, stimulat in mare masura de bani neacoperiti cu munca performanta si de avalansa de reclame de pe ecranul televizorului, umfla deficitul de cont curent. Consumul nostru e rau organizat. Intai si intai ca structura.
Dar cum ar putea sa fie bine organizat? Fiindca aproape jumatate de secol, fara incetare, unica modalitate de organizare a consumului, cunoscuta de noi, a fost planificarea. Un dezastru. Dupa '90, mult timp, consumul a pastrat inca amprenta vremurilor de dinainte de decembrie '89, cand marfa intra in magazin, avea o eticheta, cu mentionarea pretului, stabilit de stat, dar pentru ca era foarte putina fata de nevoile exprimate de cozile interminabile, de regula se dosea. Pentru a fi revanduta pe usa din spate a magazinului, cu suprapret. Fara sa intelegem ca numai o piata libera, functionala ne-ar fi putut asigura o buna organizare a consumului.
Pentru noi, romanii, inainte de decembrie '89, piata libera, in adevaratul inteles al cuvantului, era "fruct oprit". Nu exista piata libera: nici pentru aur, nici pentru valute, nici pentru titluri si nici pentru marfuri. Daca am fi avut piata valutara libera, Romania n-ar fi intrat in incetare de plati la inceputul anilor '80. Si nici n-ar fi fost nevoie ca populatia sa stranga cureaua la maximum pentru ca tara sa-si plateasca in avans datoria externa. Pe o piata valutara functionala, bunaoara, desigur interna, statul ar fi putut aduna valuta necesara pentru a-si onora imprumuturile facute in strainatate. Nu in avans, cum s-a intamplat, enervand marile banci si determinand izolarea Romaniei timp de 15 ani, pana in 1995 inclusiv, ci la scadentele normale. Cum insa n-am avut piata valutara, datoria externa a fost platita cu mari sacrificii impuse atat populatiei, ca
