În al doisprezecelea ceas, Guvernul nu ştie încă ce, cum şi dacă va privatiza unităţi importante din sectorul producţiei de electricitate. Această indecizie ar putea costa închiderea grupurilor energetice, conform programului de aliniere la cerinţele de mediu. Anul 2007 nu a adus nicio clarificare în privinţa intenţiilor statului de a privatiza unităţile de producere, ba, mai mult, situaţia este cu mult mai incertă faţă de începutul anului, când măcar exista o oar
În al doisprezecelea ceas, Guvernul nu ştie încă ce, cum şi dacă va privatiza unităţi importante din sectorul producţiei de electricitate. Această indecizie ar putea costa închiderea grupurilor energetice, conform programului de aliniere la cerinţele de mediu.
Anul 2007 nu a adus nicio clarificare în privinţa intenţiilor statului de a privatiza unităţile de producere, ba, mai mult, situaţia este cu mult mai incertă faţă de începutul anului, când măcar exista o oarecare deschidere vizavi de începerea acestui proces.
Decizia, asumată de Guvern prin strategia energetică privind constituirea unei companii energetice naţionale care să includă producători din surse termo, hidro şi nuclear, alături de societăţile de distribuţie rămase în proprietatea statului, a blocat practic întregul proces de privatizare. Dacă pentru cele trei complexuri energetice - Turceni, Rovinari şi Craiova - oficialii Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) anunţau în primăvară că vor iniţia procedurile de privatizare, după aprobarea strategiei energetice, în aşa fel încât până la jumătatea lui 2008 să înceapă deja procesul, acum nimeni din instituţie nu este în măsură să spună cum vor evolua lucrurile. De fapt, nu se ştie care dintre complexuri va fi inclus în structura companiei naţionale, care va fi scos la privatizare şi în ce mod. „Tot pro