Solicitarea de catre Politie a machetei grafice a panoului "Tinutul Secuiesc", pe care Consiliul Judetean Covasna vrea sa-l amplaseze la granita cu judetul Brasov, este aberanta, a apreciat, joi, vicepresedintele Uniunii Civice Maghiare (UCM) Sfantu-Gheorghe, Benedek Barna, citat de NewsIn.
"Nu credem ca alesii unui judet ar afisa femei goale pe marginea drumului. Este aberanta solicitarea, ne aduce aminte de statul militienesc. Nu stiu ce departament al Politiei ar putea sa se ocupe cu continutul unor afise. Exista vreo lege care spune cati centimetri poate avea secuiul sau poarta?!", a declarat Benedek Barna, considerand ca in locul cuplului de secui si a portii secuiesti ar fi fost mai potrivit o imagine legata de istoria regiunii, insa astfel, scopul panoului ar fi unul de reclama.
Politia Rutiera a primit o cerere de aviz de la Consiliul Judetean Covasna pentru amplasarea unui panou inscriptionat "Tinutul secuiesc" in localitatea Chichis, la granita cu judetul Brasov.
Potrivit sefului Inspectoratului Judetean de Politie Covasna (IJP), Laurentiu Todoran, ar fi vorba despre un aviz tehnic din partea Politiei Rutiere, necesar la amplasarea acestui panou in apropierea unui drum national. Totodata, acesta a cerut autoritatilor locale sa anexeze si o macheta grafica a panoului, pentru a se sti care va fi continutul acestuia
De asemenea, conducerea IJP a anuntat ca intentioneaza sa ceara un punct de vedere juridic si tehnic de la structurile de specialitate ale IGPR.
Panoul "Tinutul Secuiesc" a fost amplasat, in luna august, la granita dintre judetele Covasna si Brasov, la initiativa liderului UDMR Marko Bela si a altor reprezentanti ai UCM, insa a fost dat jos la cererea Societatii de Drumuri si Poduri Nationale Brasov, pe motiv ca incalca autorizatia.
Solicitarea de catre Politie a machetei