Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul Motru, fără apă caldă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 octombrie 2007 ·

Preluată de AVAS de la Ministerul Economiei şi Comerţului în ianuarie 2007, cu datorii de peste zece milioane de lei, şi predată în august Consiliului Local Motru, unitatea producătoare de agent termic şi apă caldă, SC UATAA SA, se dovedeşte doar o sursă de necazuri pentru administraţia locală. Din cauza datoriei de 5.900.000 de lei pe care o are la SNLO Târgu Jiu, aceasta a sistat livrările de cărbune către SC UATAA SA Motru. Lipsa de combustibil a însemnat oprirea furnizării de apă caldă către locuitorii oraşului începând de ieri.

Vasile Creţan, directorul general al EMC Motru, a afirmat: „După preluarea SC UATAA SA de către administraţia locală nu s-a încheiat nici un contract de livrare a cărbunelui şi de aceea noi am oprit aceste livrări până la intrarea în legalitate“. La rândul său, directorul SC UATAA SA, Ilie Scânteie, consideră că „pentru încheierea unui contract nu era necesară oprirea livrărilor de cărbune, iar dacă ţinem cont că nu a existat nici un contract de livrare până acum, cred că era suficient un telefon“. Adevărul este undeva la mijloc, dar este legat în mod sigur de datoria existentă. „Nu este corect ceea ce se întâmplă deoarece Consiliul Local Motru a contestat la primirea SC UATAA SA preluarea acesteia cu datoriile respective, iar prin oprirea livrărilor de combustibil SNLO forţează achitarea datoriei de peste cinci milioane de lei, fără să realizeze că acest lucru este imposibil de rezolvat“, a completat primarul oraşului, Dorin Hanu. Până la reglementarea situaţiei, locuitorii nu vor mai beneficia de apă caldă, iar dacă rezolvarea problemelor întârzie, poate fi compromisă şi producerea de agent termic pentru încălzirea locuinţelor. Preluată de AVAS de la Ministerul Economiei şi Comerţului în ianuarie 2007, cu datorii de peste zece milioane de lei, şi predată în august Consiliului Local Motru, unitatea producătoare de agent termic şi a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 17 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 36 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 43 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum 28 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°