Draga Caius,
Revenim, asadar, prin ceea ce scriai acum doua saptamini la „importanta sociala“ pe care o va avea Raportul. Nu ma gindeam neaparat ca el va inchide dezbaterea despre comunism. Mai e si mult interes genuin pentru el, si destula margarina de intins pe piine pentru anticomunismul romanesc (in mainstream-ul lui, cum ziceam, superficial, demagogic si mercenar). insa acest interes nu va dura, totusi, la infinit, iar daca dezbaterea e orientata gresit, asa cum mi se pare mie, atunci putem rata ajungerea la niste concluzii de bun-simt. Putem presupune, cu putin optimism, ca cercetarea stiintifica va merge independent de climatul social general, dar trend-ul impus de intelectualii publici va functiona, cred ca putem fi destul de siguri, independent de cercetarile academice specializate.
Spui ca menirea Raportului era sa realizeze o clarificare fata de trecutul comunist numai in termenii „raporturilor institutional-juridice ale statului roman cu trecutul sau comunist“; daca e asa, din pacate nu o face suficient, cum tu insuti sugerai in prima ta „scrisoare“. De altfel, e clar ca nu asa au inteles membrii Comisiei sarcina lor, pentru ca Raportul este, in primul rind, cum arata clar structura textului, o istorie detaliata a comunismului, cu elemente de analiza teoretica si atitudine personala, de tip psihologic, fata de comunism (ceea ce e, desigur, cel putin nepotrivit); elementele de relationare institutionala sint, dincolo de actul formal al condamnarii, minime.
Spre deosebire de tine, eu cred ca momentul Raportului trebuia sa fie un moment de intilnire a societatii romanesti cu sine, macar sub forma absolut minima a unui semnal pe care elitele, teoretic in fata „plebei“ prin imaginarul ei ideatic si politic, i-l dau intr-un moment important. Sigur, ai dreptate ca evolutia catre momentul in care cetatenii romani isi vor
