Numărul mare al televiziunilor şi concurenţa dintre acestea fac ca preţurile de achiziţii ale filmelor să crească de la an la an. Selecţia filmelor este deosebit de importantă pentru Numărul mare al televiziunilor şi concurenţa dintre acestea fac ca preţurile de achiziţii ale filmelor să crească de la an la an.
Selecţia filmelor este deosebit de importantă pentru succesul unui canal generalist. Reprezentanţii posturilor sunt secretoşi când vine vorba de sumele investite în filme, dar se "bat cu pumnii în piept" în ceea ce priveşte programele difuzate. Toţi însă vânează cele mai noi blockbustere.
Piaţa filmelor difuzate la televiziunile generaliste e "obligată" să evolueze datorită pretenţiilor telespectatorilor. Pasionaţii de film nu aşteaptă, de obicei, ca blockbusterele (filme de mare audienţă) să apară la tv, ci merg la cinematograf sau preferă să vadă filmele acasă, pe CD sau DVD.
Deşi fiecare are un public propriu, PRO TV, Antena 1, TVR 1, Kanal D, B1 TV, Naţional şi Prima se luptă pentru cele mai mari succese cinematografice.
Ada Roseti, şeful Serviciului Achiziţie-Vânzare Programe şi Subtitrare din cadrul TVR, spune că preţurile din România sunt mai mari decât ar fi justificat, din cauza concurenţei dintre televiziunile generaliste, care sunt în număr mare. Cu toate acestea, Ada Roseti precizează că, în medie, preţurile sunt de 5 până la 15 ori mai mici decât cele de pe piaţa tv din Germania sau Marea Britanie, cele mai mari din Europa.
"Diferenţa între preţurile de la noi şi de la ei este mai mică în cazul filmelor de succes, care sunt foarte căutate, şi ceva mai mare în cazul programelor mai puţin populare la noi (documentare, seriale pentru copii etc)", mai spune Roseti. Preţurile din România diferă de la program la program, dar, pentru televiziunile de antenă (de broadcast), ele încep de la un minimum de 500 de euro/oră,