Ce se intampla daca decesul participantului la un fond de pensii administrat privat are loc inainte de deschiderea dreptului la pensia privata?
Activele personale din contul participantului decedat revin mostenitorilor de drept si sunt transferate fiecaruia in cate un cont deschis la fondul de pensii la care a contribuit decedatul. Din momentul deschiderii acestui cont, beneficiarul/mostenitorul are aceleasi drepturi cu cele ale participantilor la fondul respectiv de pensii.
Beneficiarul are poate solicita cumularea conturilor la un singur fond de pensii (daca este deja participant la acel fond de pensii) sau poate cere lichidarea contului decedatului. In aceasta a doua varianta, plata banilor se face o singura data sau esalonat, in rate, pe o perioada de maximum cinci ani de zile.
Daca opteaza pentru plata drepturilor sale o singura data, el intra in posesia activelor personale ce i se cuvin din contul decedatului in termen de 10 zile lucratoare de la solicitarea acestora.
Se poate cumula contributia la doua sau mai multe fonduri de pensii private?
Nu. Legea privind fondurile de pensii administrate privat interzice explicit participarea uneia si aceleiasi persoane la mai multe fonduri de pensii administrate privat, in acelasi timp.
Asiguratul/participantul poate renunta la un fond de pensii administrat privat in favoarea altuia, poate cotiza concomitent si la un fond de pensii facultative, dar nu poate adera la mai multe fonduri de pensii administrate privat.
Daca totusi o persoana semneaza mai multe acte individuale de aderare, la mai multe fonduri de pensii administrate privat, ea va fi repartizata aleatoriu, de catre CNPAS, la unul dintre cele 17 fonduri existente pe piata.
Exista o exceptie, in cazul decesului participantului. (vezi intrebarea anterioara)
Este