Nu incape indoiala ca ministrul actual al justitiei ar fi avut o existenta lipsita de griji in fotoliul de la Minister daca nu ar fi existat departamentul cu pricina.

Ca DNA-ul ii statea ca un ghimpe in fotoliul ministerial, am observat imediat dupa instalarea dlui Chiuariu cand minstrul i-a luat prin surprindere pe oficialii UE cerandu-le sa includa critici asupra departamentului intr-unul din rapoarte.

Respectivele rapoarte fiind mai degraba laudative la adresa unei institutii care -culmea !- si-a permis ulterior sa-l cerceteze, dl.Chiuariu si-a comandat propriul contra-raport la CSM.

Raportul care a fost pe placul ministrului nu e inca public, dar din ceea ce s-a aflat pana acum sau din criticile exprimate anterior de ministru nu apare vreo fapta intr-atat de grava incat sa justifice o interventie intr-un raport UE. Sau sa socheze opinia publica intr-atat incat sa-l considere pe tanarul ministru o victima a sistemului.

Caci critici de genul “procurorii au redeschis cazuri pe care colegi de-ai lor le finalizasera cu NUP” nu servesc in nici un fel cauza ministrului Chiuariu.

Dar daca tot a ajuns DNA-ul in discutia publica haideti totusi sa vedem daca si in ce masura aceasta institutie e criticabila. Si ca sa incepem cu inceputul trebuie sa observam ca un “departament national anticoruptie” este o institutie cu caracter exceptional care nu exista in tari mai solide din punct de vedere democratic.

Ea este raspunsul pe care Uniunea Europeana l-a impus pentru nivelul exceptional de coruptie de la noi. Ca acest nivel e intr-adevar exceptional de ridicat nu mai trebuie demonstrat.

Putem doar exemplifica ca un prim-ministru care intervine pe langa ministrul justitiei in favoarea unui coleg si prieten aflat sub ancheta e in continuare in functie, ca doi ministi isi dau plicuri cu bani ca niste