Desi anul scolar a inceput de aproape o luna, problema cheltuirii fondurilor alocate pentru reparatii nu s-a rezolvat. Cu toate ca anul acesta judetul a primit o suma importanta pentru reparatiile unitatilor de invatamant, banii nu au fost cheltuiti in totalitate.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Timis, Marin Popescu, sustine ca cel mai rau la capitolul cheltuirea banilor pentru reparatii la scoli sta chiar Timisoara. "Pierde bani pentru scoli. Ministerul Educatiei a cerut o situatie a banilor alocati si necheltuiti, pentru ca urmeaza ca aceasta luna sa se emita o hotarare de guvern pe baza careia sumele necheltuite vor fi redistribuite spre alte localitati, care au nevoie de acesti bani". Din cele noua milioane de lei alocati numai pentru Timisoara, conform unei statistici a Inspectoratului Scolar Timis, s-au cheltuit doar 530.000 de lei.
La randul sau, viceprimarul Adrian Orza sustine ca nu exista riscul ca acesti bani sa fie redistribuiti de la Timisoara spre alte localitati, atata vreme cat este nevoie de ei. In plus, afirma ca vina pentru intarzierea efectuarii lucrarilor de reparatii nu apartine municipalitatii : "Sunt foarte multe lucrari in desfasurare. Si sa nu uitam ca ultima transa de bani a venit in august, iar pentru a contracta lucrari, este nevoie de o serie de proceduri, de licitatie, care necesita timp. Si la momentul de fata avem scoli la care procedurile sunt in desfasurare".
Cat priveste situatia in judet, Timisul a cheltuit o treime din banii alocati pentru consolidarile scolilor. Motiv pentru care, la nivel de judet, zeci de scoli si-au deschis portile fara a primi avizele care sa confirme ca, din punct de vedere igienico-sanitar, corespund. Subprefectul Zoltan Marosy sustine, insa, ca judetul sta bine. Raportand situatia la cea a altor judete. "Stam destul de bine in ceea ce priveste cheltuirea banil