Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru milioane de adulţi obezi, în România

Publicat in Adevarul, joi 11 octombrie 2007 ·

Obezitatea este o problemă reală, care afectează un număr tot mai mare din populaţie. Peste 37 la sută din persoanele adulte din România (aproximativ patru milioane) sunt diagnosticate ca

Obezitatea este o problemă reală, care afectează un număr tot mai mare din populaţie. Peste 37 la sută din persoanele adulte din România (aproximativ patru milioane) sunt diagnosticate ca suferind de obezitate clinică.

"Obezitatea nu trebuie privită doar ca o problemă estetică, deoarece kilogramele în plus ne influenţează stilul şi durata de viaţă. Oamenii trebuie să-şi dea seama că în urma complicaţiilor date de obezitate se moare", a explicat dr Delia Niţescu, endocrinolog la Policlinica Vitan. Specialiştii în sănătate avertizează că obezitatea este boala noului mileniu.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dispoziţia ţesutului adipos diferă de la o persoană la alta, distingându-se însă două tendinţe: conformaţia de tip măr şi cea de tip pară.

Cea dintâi presupune depunerea ţesutului adipos în zona viscerală, de aceea este şi cea mai periculoasă pentru sănătate. În schimb, conformaţia de tip pară presupune depunerea periferică a grăsimii. Aceasta nu este atât de periculoasă, însă oferă disproporţie aspectului corporal.

Bărbaţii prezintă o predilecţie către o conformaţie de tip măr. "Greutatea excesivă este determinată de existenţa unui dezechilibru între consumul de calorii şi pierderea acestora.

Un surplus de 10 kcal zilnic duce la o jumătate de kilogram în plus într-un an", a continuat dr Delia Niţescu. La nivel mondial, se înregistrează un miliard de adulţi supraponderali, cel puţin 300 de milioane dintre aceştia fiind obezi clinic.

"Persoanele supraponderale nu sunt aşa din cauza unor probleme cu glandele, a contraceptivelor sau a altor medicamente. Principalele cauze ale obezităţii sunt aportul alimentar exagerat, mediul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum o ora
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum 39 minute
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Meciul Rapid – Dinamo: Sancţiuni contravenţionale de peste 75.000 de lei, inclusiv pentru gazde şi pentru societatea de pază / Trei suporteri au primit interdicţii de acces la competiţii

News.ro acum 7 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că a aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 76.470 de lei, cu ocazia meciului Rapid – Dinamo, din play-off-ul Superligii. Dintre acestea, trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 50.0

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 9 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Val de frig arctic în plină primăvară, în Europa. Care este explicația fenomenului

Mediafax acum 10 ore
Specialiștii meteorologi spun că acest episod este provocat de un complex de factori atmosferici, inclusiv ruperea vortexului polar și formarea unui anticiclon de blocare deasupra Oceanului Atlantic, scrie Il Messaggero. Conform analizelor meteorolo

UE pregătește contramăsuri de 28 miliarde dolari ca ripostă la tarifele lui Trump

Mediafax acum 10 ore
Blocul comunitar se alătură astfel Chinei și Canadei, care au impus deja tarife de retorsiune împotriva Statelor Unite, într-o escaladare timpurie a ceea ce experții economici se tem că ar putea deveni un război comercial global. Comisia Europeană v

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Tenis: Irina Bara a pierdut finala de dublu la Bogota

News.ro acum 11 ore
Perechea Irina Bara/Laura Pigossi (România/Brazilia) a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Bogota. Românca şi colega sa au fost învinse de echipa spaniolă favorită 1 Cristina Bucsa/Sara Sorribes

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°