Sintem in 2007 si lumea s-a schimbat. Este o parafraza dupa cuvintele de inceput ale unui serial difuzat cindva si la noi de TVR. Am mai folosit-o in diverse ocazii, atunci cind voiam sa atrag atentia ca si sefeul romanesc merge (ar trebui sa mearga) pe acelasi drum ca sefeul care se publica prin alte parti ale lumii. Am zis „ar trebui sa mearga“, dar fara a intelege prin asta „ar trebui sa imite“, ci, pur si simplu, sa mearga inainte, spre un „inainte“, oricare ar fi acela.

Sefeul romanesc s-a dezvoltat si el de-a lungul timpului, in functie de talentul autorilor, de viziunea lor, de adaptarea lor la „nebuniile curente“. in anii ’60-’70 am avut si noi parte de un SF „clasic“ (sa-i zicem), stiti despre ce e vorba: nave cosmice, roboti, extraterestri, „idei SF“ (legate foarte tare de stiinta) etc., iar autorii sint cunoscuti, sint deja clasici ai genului (in SF totul merge mai repede, pina si clasicizarea): Ion Hobana, Adrian Rogoz, George Anania, Romulus Barbulescu, Mircea Oprita si altii. Aceasta cale a fost consolidata in perioada de maxima dezvoltare a fandomului, de optzecistii nostri, de textele (si cartile – din pacate, prea putine) unor Cristian Tudor Popescu, Alexandru Ungureanu, Danut Ungureanu, Mihail Gramescu (el facea deja jonctiunea cu fantasticul, prefigurind amestecul genurilor de mai tirziu) sau Ovidiu Bufnila (cel mai nonconformist dintre toti, asa cum a ramas si azi, textele lui fiind mereu dificil de incadrat in subgenuri, in categorii).

in anii ’80 americanii au inventat cyberpunk, un subgen al sefeului, mai aproape de cititorul acelor ani, care descoperea calculatoarele, iar viata lui incepea sa fie influentata de tehnologia informatiei. Putina vreme a trecut, de asta data, pina ce si autorii romani sa descopere in cyberpunk o modalitate noua de a scrie, adaptata vremurilor, dar adusa cumva din condei spre locurile noast