Viaţa analiştilor politici a fost tulburată săptămâna trecută de dilema Geoană. Este oare posibil ca fostul ministru de externe al României să fie un jucător politic atât de inabil? Mulţi s-au grăbit să-i aşeze pe frunte cununa neroziei, prezicându-i sfârşitul politic.

Nu cred că domnul Geoană este inabil şi cu atât mai puţin nerod, însă încep să-l suspectez de slăbiciune cronicizată. Ca să conduci cu succes dinozaurul pietrificat al politicii dâmboviţene (aţi ghicit, despre PSD este vorba) e nevoie de o nedizlocată hotărâre. De altfel, şi Năstase, şi Iliescu au condus cu o mână de fier. Pe primul a reuşit să-l răpună presa, în timp ce pe celălalt iată că nu reuşeşte să-l răpună nici bătrâneţea. Domnul Iliescu, fost ministru al republicii ceauşiste, fost responsabil cu propaganda al CC al PCR, fost director al Editurii Tehnice (funcţie deţinută ca urmare a căderii în dizgraţie), potenţial fost preşedinte de onoare al PSD, iată că a supravieţuit şi de această dată. Lipsindu-se de posibilitatea de a juca totul pe o singură carte - dar ce carte mare - şi nereuşind să reziste presiunii psihice exercitate prin vechi metode de către Vanghelie, domnul Geoană a pierdut ocazia de a epura din partid pe marele dinozaur comunist. Ion Iliescu s-a ales aşadar cu un simplu moratoriu, în timp ce Mircea Geoană a pierdut cea mai mare ocazie a carierei sale de politician, aceea de a acumula capital politic de pe urma curajului de a rupe pisica în două.

Generaţia votanţilor iliescieni este pe ducă, în timp ce noile generaţii cu apetit socialist aşteaptă apariţia la orizont a unui nou Che în variantă mioritică. Prin aruncarea peste bord a etern îndrăgostitului întru marxism Ion Iliescu, domnul Geoană ar fi început să fie privit cu un respect din cel mai de dorit soi pentru politicieni: respectul izvorât din frică. Or, conducătorii sunt temuţi fie dacă sunt nebuni, fie dacă su