Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alonso pune presiune pe conducătorii McLaren

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 octombrie 2007 ·

Dacă în weekend Alonso a insinuat că McLaren îl favorizează pe Hamilton, spaniolul a declarat acum că se aşteaptă ca echipa să ofere egalitate celor doi coechipieri.

Pilotul iberic Fernando Alonso a afirmat cu tărie că anglo-germanii preferă ca Lewis Hamilton să devină campion mondial în acest sezon, care mai programează o singură etapă, în Brazilia, dar s-a liniştit la doar câteva zile. Alonso a revenit asupra spuselor sale, punctând faptul că pe circuit conducătorii echipei McLaren sunt corecţi.

„Sunt sigur că va exista egalitate. E una ceea ce simt despre mine, ceea ce spun despre mine, dar ceea ce fac pe circuit este diferit, iar de obicei au avut două maşini identice pe pistă, capabile să lupte pentru victorie. Şi asta cred că se va întâmpla în Brazilia, aşa că totul depinde numai de mine. Ne vor acorda amândurora acelaşi tratament. Cred că trebuie să clarific acest aspect. În această privinţă, nu e nici o problemă, dar ştim cu toţii că niciodată nu vor avea sentimente bune pentru mine. Sper ca ambele maşini să fie la fel şi să avem o sesiune de calificări bună, iar ceea ce s-a întâmplat aici să rămână o coincidenţă. Lupt pentru pole-position în Brazilia. Dacă nu eşti în pole-position sau pe prima linie a grilei de start, atunci aproape că s-a terminat“, a spus pilotul spaniol. „N-am spus nimic neadevărat. Echipa a spus multe lucruri urâte despre mine, mai ales de la Spa încoace, aşa că relaţia nu s-a schimbat mult. Ron Dennis a fost primul care a spus că nu mai vorbeşte cu mine şi alte astfel de lucruri. Din acel moment am înţeles că nu-mi va fi uşor în campionat“, a spus Alonso, atacându-l din nou pe boss-ul de la McLaren.

Wurz şi-a anunţat retragerea din Marele Circ

Austriacul Alexander Wurz şi-a anunţat retragerea din Formula 1 la începutul acestei săptămâni, afirmând că Marele Premiu al Chinei de duminica trecută a fost

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 54 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°