Mihail Sebastian, care nu a fost armean sadea, ci evreu neaos, „de la Dunare“ – cum ii placea sa se autositueze si autocaracterizeze, cu un fin umor amar si tandra asumata ironie – s-a nascut la 19 octombrie in 1907, la Braila, oras cosmopolit si multietnic, puternic centru comercial, mai ales dupa tratatul de la Adrianopol din 1828, cind vechea raia turceasca se transforma, in nici o suta de ani, dintr-o prafuita si uitata de Dumnezeu garnizoana militara otomana, intr-un viu oras de pe malurile Dunarii.
Asa cum s-a intimplat si cu Turnu Severin al lui Serban Cioculescu sau cu Rusciukul unui alt faimos „dunarean“ precum Elias Canetti.
Va pleca la Bucuresti sa-si implineasca viitorul. De foarte tinar, nu are rabdare. Citeste si scrie, scrie si analizeaza lumea din jur. Oameni si peisaje – peisajele oferite de o natura generoasa –, dar scruteaza cu acelasi interes si in natura umana. Bun observator, va incepe sa comenteze, pentru uz propriu si apoi pentru un public mai larg, ce simte si crede. Viitorul prozator si dramaturg este alimentat de un febril jurnalist. Pe cont propriu. Pina sa-l ajute Nae Ionescu, il sprijina Camil Baltazar. Gazetarie pentru uz intern la inceput, pentru ca apoi sa fertilizeze si presa romaneasca. Nu avem, inca, din pacate o editie critica. Publicistica, raspindita prin nenumarate publicatii, reviste si ziare de toate felurile, urmeaza sa fie redescoperita. Daca parte din texte au fost recuperate prin osirdia dnei Cornelia Stefanescu – mai ales articole pe teme literare si despre teatru –, un numar mare dintre textele politice si cele care atesta un atent cronicar plastic si un rafinat meloman sint inca risipite prin colectiile publicatiilor timpului. Nu avem o editie, cit de cit completa, a publicisticii lui Mihail Sebastian. Articole disparate sau diferite eseuri, apartinind unor perioade diferite, au fost strinse in volum
