Fac un serial documentar Bucuresti-strict secret. Scotocesc subteranele orasului si ii scot la suprafata amintirea. Spun povesti ramase prin arhive. Ma ocup, fireste, de istorii reale, petrecute cindva, cu personaje istorice reale: Tolstoi (ajuns aici in 1854, in timpul razboiului Crimeii), Martha Bibescu, Natalia Negru &St.O Iosif &Dimitrie Anghel, Mihail Sebastian s.a. Uneori, rar, ma ocup de personaje literare: Craii de Curtea-veche si Zaraza. Craii au un corespondent in istoria reala a Bucurestiului. in 1802, o ceata de vagabonzi si cersetori, tilhari, homeless, era cit p-aci sa dea foc orasului si l-au instalat domn pe Melanos Bocceagiul, unul de-al lor. Dar ei nu au fost prototipul pentru Pirgu, Pasadia &Co. Mateiu Caragiale a uzurpat numai brand-ul, cum zicem azi. Niste pierde-vara, declasati, marginali, intr-o lume care o luase razna. Restul e fictiune, nu tacere.
Un caz aparte este si Zaraza, titlul unui tango celebru, dupa numele unei femei. Nascut la Buenos Aires, tangoul face victime reale/imaginare la Bucuresti. Autorul, Mircea Cartarescu, a imaginat cum o foarte frumoasa femeie ajunge sa fie iubita unui preabinecunoscut dizeur din anii ’30-’40, Cristian Vasile. ii spune Zaraza, ca in tangoul argentinian, compus de Tagle Lara si cintat de Carlos Gardel. Ajunge si in Europa, la Paris, putin mai lesinat, cam languros, parca lipsit de patima pe care o avea la Buenos Aires. Patima asta, care imi place la tango, o reface o jumatate de secol mai tirziu Astor Piazzola, intr-o versiune focoasa, sumbra, funerara aproape. Cu ea am ilustrat episodul Zaraza, nu cu versiunea buna pentru Europa din anii ’30. Totdeauna „amorul“, pasiunea oarba, se leaga de moarte. Carlos Gardel a cazut cu avionul la 40 de ani, lasind damele romantioase neconsolate. Tangoul are tragediile lui. in epoca, lumea isi exprima sentimentele prin tango. Ajuns la Bucuresti, devine,
