Urmare din numărul trecut
...Lucinda se plimba incet pe stradă intr-o dimineaţă rece de noiembrie...
Urmare din numărul trecut
...Lucinda se plimba incet pe stradă intr-o dimineaţă rece de noiembrie...
Bineinţeles că se plimba, imi spun nemulţumită. Ea, adică eu, nu inţeleg prea bine cum am ajuns aici, ţinănd in măna stăngă o bilă călduţă de lumină albastră, şi in măna dreaptă cutia cu suflaiurotorul in ea. Sunt imbrăcată cu un pardesiu de culoare verde, din lănă veritabilă, am o coamă de păr lung şi blond, cam ca in moda anilor 1990, pe care mi-l simt invăluindu-se in jurul feţei, şi un inel mare cu smarald pe degetul mijlociu al măinii drepte. Nu inţeleg exact ce se intămplă, am suflaiurotorul cu mine, aşa cum imi imaginasem pe coridorul filarmonicii, dar in mod sigur nu voiam să mă intorc aici, in lumea veche, sub cerul ăsta extrem de familiar, plumburiu, de noiembrie, plimbăndu-mă, intr-un oraş vechi, paralel cu un curs de apă. Pe stradă e plin de oameni grăbiţi, probabil e o zi din cursul săptămănii, şi de automobile imense care stau, blocate, sau care incearcă să se strecoare căte cinci metri mai aproape de următoarea intersecţie. Dacă e ceva care intr-adevăr nu-mi place despre lumea veche, de dinainte de Marea Combinaţie, e transportul. Nici locuitorilor acestui timp nu le prea place, au nişte feţe inchise şi incruntate cum stau prinşi in cutiile alea imense de tablă, şi scot din cănd in cănd nişte zgomote ascuţite, mecanice, probabil amplificate, claxoane am văzut că se numeau, care le exprimă frustrarea din plin.
Ei, dar locul acesta e la fel de bun ca oricare altul, oricum ei nu mă pot vedea sau auzi. Mă indrept spre malul apei şi mă aşez pe o bancă din multele care se inşiră pe aleea de pe dig. Nu e mai nimeni acolo, un bătrănel singuratic trece agale cu măinile la spate, şi mai incolo o domnişoară cu un ziar s-
