Motiunea de cenzura a PSD-ului a cazut, nu chiar la mustata, ci pe o diferenta de 12 voturi, destul de strins, asa cum, si mai inghesuiti, au cistigat si francezii, la rugby, meciul cu mult mai titrata echipa a Noii Zeelande. Pina sa avem comentariile experte despre meciul cu tilc si cintec – un eseu al francezilor a plecat dintr-un „inainte“ evident si pentru apoliticii care nu fac politica, mai pe la Academie, mai pe la UNESCO – sa incercam sa deslusim ce a fost si cu motiunea care a facut atita vilva. La urma urmelor, ce se dorea/urmarea? Doborirea, „caderea“ – frumos titlu camusian... – guvernului Tariceanu. Dovedit ca incompetent, considerat, de partea nu se stie care si cit de adversa, ca incapabil sa gestioneze treburile tarii. inauntru, cit si in afara. Cum pe la noi nu se stie bine cine este la guvernare si cine face opozitie, mai pe fata, mai pe dos, singura certitudine ramine Administratia Prezidentiala. Adica Presedintele, dl Traian Basescu.

Daca l-am votat si l-am sustinut, daca nu l-am admirat sau nu l-am sustinut, nici nu mai are relevanta: pur si simplu, ca si in cazul dlui Vanghelie, este! Asa ca se dovedeste inca o data ca pe la noi toate pot functiona foarte bine si viceversa. Nici nu prea stim bine cum sa ne situam pe esichierul politic. Ca liberalii fac politica social-democrata devine o evidenta. Dl Paul Pacuraru, Ministrul liberal al Muncii, vorbea maselor infometate de gindul cresterii pensiilor cu acelasi aplomb cu care se adresau proletariatului autohton pauper militantii I.C. Frimu si C. Dobrogeanu-Gherea, cu acelasi grad de pisiceala – G. Calinescu a fost cel care a facut legatura intre Katz si Gherea… – dupa ce doleantele sindicalistilor erau satisfacute de Dr. Anghelescu, sa zicem. Social-democratii de strinsura din actualul Parlament nu prea stiu nici ei ce vor, ceva nu se mai leaga intre conducerea centrala, vizibila si g