Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Fotomaraton s-au inscris peste 500 de persoane

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 12 octombrie 2007 ·

Mai sint doar 24 de ore pina la startul concursului de fotografie cu cea mai mare amploare din Moldova, organizat de Centrul Cultural Francez (CCF). 12 ore, 12 fotografii si tot atitea teme pentru cei care se incumeta sa isi demostreze talentul si pasiunea pentru aceasta arta. Premiile celei de-a III-a editii a Fotomaratonului, care incepe simbata la ora 9.00, sint doua aparate de fotografiat, plus accesorii foto si albume. La editia de anul acesta s-au inscris peste 500 de persoane. Regulamentul este deja cunoscut: timp de 12 ore, concurentii trebuie sa surprinda prin obiectivul aparatului foto, doar cu un singur clik, 12 imagini care sa reflecte cele 12 teme propuse de organizatori. Din 4 in 4 ore, patru noi teme vor fi dezvaluite competitorilor de catre organizatori, la sediul CCF. "O noutate a acestei editii este participarea copiilor sub 14 ani, in echipe de 3-4 si sub indrumarea unui adult. CCF rasuna, de citeva zile, de glasurile pline de entuziasm ale copiilor care au reusit sa convinga cite un adult sa-i insoteasca in marea aventura de simbata", spune Daniela Cujba, responsabil cu comunicarea la CCF. Ceea ce conteaza in competitie nu este virsta sau tehnica fotografica, ci capacitatea de a improviza pornind de la o tema data, creativitatea si umorul participantilor. Mai sint doar 24 de ore pina la startul concursului de fotografie cu cea mai mare amploare din Moldova, organizat de Centrul Cultural Francez (CCF). 12 ore, 12 fotografii si tot atitea teme pentru cei care se incumeta sa isi demostreze talentul si pasiunea pentru aceasta arta. Premiile celei de-a III-a editii a Fotomaratonului, care incepe simbata la ora 9.00, sint doua aparate de fotografiat, plus accesorii foto si albume. La editia de anul acesta s-au inscris peste 500 de persoane. Regulamentul este deja cunoscut: timp de 12 ore, concurentii trebuie sa surprinda prin obiectivul aparatului foto,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 52 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu / Mai multe maşini, în inerior / 50 de oameni, evacuaţi / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 31 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii acţionează cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş şi Braşov. Hala este în apropierea unu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video Circulație îngreunată pe DN 66. Cad pietre de pe versanți pe Defileul Jiului

Adevarul acum 2 ore
DRDP Craiova a anunțat, vineri, 14 martie 2025, că se efectuează lucrări pe DN 66, în zona Polatiștea, pentru îndepărtarea pietrelor căzute de pe versanți. În timpul intervențiilor alpiniștilor utilitari circulația va fi complet întreruptă.

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°