Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii află dacă sunt obezi

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 12 octombrie 2007 ·

Braşovenii vor putea afla gratuit dacă au trecut bariera dintre sănătos şi nesănătos în ceea ce priveşte kilogramele în plus. În cadrul unei campanii lansate de o companie farmaceutică de pe piaţa românească, orice doritor va putea afla dacă suferă de supraponderalitate sau obezitate, beneficiind totodată de sfatul unui medic specialist.

Programul va începe din 20 octombrie şi va dura într-o primă fază trei luni de zile. La începutul anului viitor, datele strânse de pe urma campaniei vor fi făcute publice, astfel că vom şti cu mai multă exactitate câţi români au kilograme în plus.

De la farmacie la medic

Timp de trei luni de zile cei ce trec prin farmaciile braşovene vor primi pliante despre riscurile hipertensiunii arteriale şi ale obezităţii şi vor fi îndrumaţi de promoterii companiei Zentiva către un medic endocrinolog care le va evalua, cu ajutorul aparaturii medicale performante, indicele de masă corporală, ţesutul adipos sau ţesutul visceral. Medicul va prescrie tratament împotriva tulburării depistate, iar dacă se semnalează şi alte probleme de sănătate, pacientul va fi trimis la alţi specialişti, pentru consult suplimentar. La nivelul întregii ţări vor fi 45 de cabinete „antiobezitate” în 13 oraşe din ţară. „Am ales în principal oraşele în care există medici endocrinologi şi sunt şi centre universitare, astfel încât să se poată efectua şi consultaţii interdisciplinare. Spre exemplu, dacă o persoană este obeză şi i se depistează un cancer, să poată fi trimis la un oncolog, or nu toate oraşele au medici oncologi. Campania este concepută în aşa fel încât cei cărora se adresează să fie trimişi în cabinetele din sistemul sanitar public”, explică medicul Cosmin Boie, reprezentantul companiei Zentiva care a lansat campania.

80% din România „suferă” de

kilograme în plus

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 51 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°