Haideţi să facem un exerciţiu de memorie: căţi dintre noi işi mai amintesc de perioada copilăriei, dar mai ales de mirosul plăcintelor scoase din cuptor, pe care le savuram numai din priviri?AROME DULCI IN BUCĂTĂRIE - Un desert cu istorie

Haideţi să facem un exerciţiu de memorie: căţi dintre noi işi mai amintesc de perioada copilăriei, dar mai ales de mirosul plăcintelor scoase din cuptor, pe care le savuram numai din priviri?

Plăcinte cu mere, cu brănză, cu varză. Atătea sortimente şi atătea gusturi care iţi trezesc simţurile. Ce bine era atunci cănd bunica ne pregătea căte o tavă plină cu asemenea bunătăţi! Timpul a trecut insă şi a venit clipa să le pregătim şi noi celor dragi din reţetele invăţate de acasă… o plăcintă savuroasă, potrivită pentru orice ocazie. Dar, inainte de asta, să trecem in meniu şi o filă din istoria acestui delicios desert.

ORIGINI. Cea mai veche plăcintă a fost preparată in Antichitate. Bucătarii faraonului incorporau nuci, miere şi fructe in aluatul de păine, ceea ce reprezenta o formă primitivă de patiserie. Istoricii sunt insă de părere că aluatul de plăcintă a fost inventat de greci. Pe atunci, aluatul era o pastă rezultată din amestecul de făină şi apă, avănd proprietatea de a "ambala" carnea. Primele plăcinte erau preparate din carne tocată, condimentată, invelită intr-o crustă de aluat, atăt pe părţile laterale, căt şi pe deasupra şi pe dedesubt. Aceste plăcinte erau servite de asemenea cu sosuri, asemenea tocanelor moderne.

Mai tărziu, aceste preparate au fost folosite şi pentru petrecerile bancherilor, avănd darul de a-i distra pe meseni. Una dintre cele mai extravagante plăcinte a fost oferită ducelui de Burgundia, in secolul al XV-lea, in cadrul unei festivităţi de mare amploare. In momentul in care plăcinta uriaşă a fost deschisă, din ea au inceput să cănte 28 de muzic