Alexandru Dobrescu S-a gasit, in fine, solutia ca sa nu ne mai pierdem mintile. Si autorul epocalei descoperiri este un vrednic barbat al ceasului de fata, cu care e musai sa ne mandrim ca avem privilegiul de a fi contemporani. E drept ca nimeni nu l-ar fi banuit capabil de asa ceva. Dimpotriva, cei mai multi, inclusiv subsemnatul, presupuneam ca sub tipica-i infatisare de contabil se ascunde chiar un contabil, pentru care universul vizibil nu trece de coloanele de cifre si numerele de cont, iar mecanismele vietii se concentreaza in cele patru operatii aritmetice. Nu-i mai putin adevarat ca nici presupusul contabil n-a miscat un deget ca sa ne usureze mai dreapta-i cunoastere. Dimpotriva, a facut tot ce i-a stat in puteri, dupa ce hazardul politic l-a proiectat peste noapte in fotoliul de ministru, ca sa ne intareasca impresia dintai, iesind la rampa cu declaratii de un impecabil ilogism, luand - in numele reformarii sistemului - hotarari macar la fel de aberante, puse in aplicare cu o incapatanare comica in tragismul ei, izbutind in putina vreme sa desavarseasca haosul din cuprinsul domeniului chemat sa-l pastoreasca. Unii erau de parere ca toata aceasta galagie reformista era menita sa mascheze crasa nepricepere a individului si sugerau trimiterea lui unde intinsa-i pricepere il recomanda, la o intreprindere de interes comunal cu maximum trei angajati.
Altii, in schimb, vedeau in ministrul calcator in strachini un smecher oarecare, pus, ca si distinsii sai colegi de cabinet, pe capatuiala, activitate spre a carei optima ducere la bun sfarsit era de trebuinta aruncarea in ceata groasa a sistemului sanitar. Doar premierul - intuise capacitatile latente ale socotitorului de cooperativa - a avut taria de a ignora corul asprelor critici si batjocuri, lasandu-si protejatul sa-si faca mendrele pe mai departe, trecandu-i cu vederea prostiile in speranta