"Este prima mea carte şi mă încearcă două sentimente contradictorii, unul de împlinire, altul de îngrijorare. Am dat drumul în lume unui copil plămădit din cuvinte, cu un baston alb în mână. Se va găsi cineva să-l treacă strada?" Recunosc că metafora cu care vă ilustraţi soarta plachetei de versuri intitulată Norii din frunze, cu o copertă frumoasă care ne lasă visători, cu nişte nori superbi în prăpastie şi nişte păduri întomnate profilate pe cer, şi care apare la ed. Anamarol în 2007, metafora, aşadar, cu bastonul alb, m-a uimit. M-a uimit şi faptul că v-aţi grăbit, după părerea mea, să faceţi doar un album de poezii şi nu o carte, din tot-puţinul pe care l-aţi avut la dispoziţie până nu demult, când mi-aţi trimis textele la Post-restant în vederea unei prime evaluări. Şi eu, încurajându-vă, mă gândeam că vă veţi apuca de-atunci înainte de lucru, şi veţi zăbovi un timp suficient pentru a începe să se vadă o schimbare la faţă semnificativă. Dar v-aţi grăbit vinovat faţă de imperfecţiunile unor piese din sumar, care puteau fi lăsate deoparte, ca exerciţii de parcurs, şi păstrate doar piesele care dădeau unitate de valoare şi univers original de perspectivă. N-a ieşit o carte, cartea dvs. de debut, care să vă fi impus răsunător, la vârsta debutului arghezian, ci un album, cum spuneam, cu multe şi de toate, şi cu un relief divers, descurajant. Ce să vă mai spun, decât că pretenţiile mele şi încrederea mea în ce vă priveşte au fost date peste cap până una alta. Nu mă linişteşte nici faptul că vă încadraţi perfect, cu Norii din frunze, într-o categorie foarte numeroasă în ultima vreme, şi care revendică rapid loc şi drepturi egale cu cei care nu se grăbesc niciodată şi nu riscă sentimentele contradictorii de care vorbeaţi, şi n-au motive să-şi privească opera ca pe un handicapat cu semnul distinctiv la purtător - bastonul orbului - care aşteaptă să fie ajutat să treacă s