Secretarul executiv al PNL Braşov, Adrian Maxim, a criticat, ieri, faptul că se repară trotuarele, fapt care duce la blocarea traficului în multe locuri ale oraşului, că sunt montate prea aproape trecerile de pietoni de sensurile giratorii şi că locurile de parcare se fac doar în cartiere şi nu şi lângă instituţiile publice. „Sunt multe străzi pe care traficul este blocat din cauza lucrărilor care se execută la trotuare, mai ales prin montarea de dale. Sau, de exemplu, acum două zile, pe str. Hărmanului era o coadă de aproape doi kilometri spre cartierul Triaj din cauză că se lucra la bordura de la intersecţia dintre această stradă şi B-dul Gării. Iar trecerile de pietoni de lângă sensurile giratorii blochează de multe ori traficul. Ar trebui gândite şi montate în alte locuri. Ca să nu mai spun de locurile de parcare, care s-au făcut numai în cartiere, iar pe lângă instituţiile publice, cum ar fi Direcţia Finanţelor Publice şi Trezoreria, nu există sau sunt neamenajate şi îţi rupi maşina”, spune Adrian Maxim. În replică, primarul George Scripcaru spune că lucrările la trotuare se fac cu dale de beton pentru a fi mai uşor de intervenit în caz de avarii la reţelele subterane. „Fiind montate dale de beton, acestea se scot mai uşor şi de remontează tot la fel de uşor, pe când cu asfalt, acesta trebuie iar aplicat şi se ajunge la binecunoscutele denivelări. Iar legat de locurile de parcare, în cartiere au fost amenajate în cadrul lucrărilor ample pe care le executăm între blocuri. Iar în centrul Civic, în zona de care face vorbire domnul Maxim, mai avem probleme juridice cu terenurile. O să încercăm să le amenajăm cât mai repede posibil, dar nu ţine de noi momentul la care vom putea începe lucrările”, susţine primarul George Scripcaru. Secretarul executiv al PNL Braşov, Adrian Maxim, a criticat, ieri, faptul că se repară trotuarele, fapt care duce la blocarea traficului î