Mai mulţi membri ai grupării al-Qaida aflaţi in greva foamei au fost hrăniţi cu forţa, intr-o inchisoare de maximă siguranţă din oraşul Florence, din Colorado (centrul Statelor Unite), relatează postul de televiziune CBS, intr-o emisiune care urmează să fie difuzată duminică, potrivit AFP.

VIP. Inchisoarea ii are printre deţinuţi pe Ramzi Youssef, responsabil de primele atentate asupra turnurilor World Trade Center din New York in 1993 şi care potrivit postului TV, a renunţat la islamism pentru a se converti la creştinism. Potrivit lui Robert Hood, gardianul care l-a supravegheat pe Youssef intre 2002 şi 2005, in primii ani de detenţie prizonierul refuza să iasă din celula sa de 3,6 pe 2,1 metri in ora de plimbare deoarece nu accepta perchiziţionarea corporală.Gardianul a dezvăluit că Youssef a fost provocat să se convertească la creştinism. Potrivit gardianului, alţi deţinuţi, membri ai al-Qaida, au intrat in greva foamei la un moment dat. "Aceştia au fost alimentaţi cu forţa, am desfăşurat probabil trei sau patru sute de alimentări forţate", a recunoscut el.
PRECEDENT. Robert Hood a declarat că şi alţi deţinuţi ai al-Qaida s-au aflat la un moment dat in greva foamei. "Ei au fost alimentaţi forţat, am coordonat probabil trei sau patru astfel de alimentări forţate", a recunoscut acesta. Deţinuţi in inchisoarea din Florenţa mai sunt şi Eric Rudolph, autorul atentatului cu bombă din timpul Jocurilor Olimpice de la Atlanta din 1996, Terry Nichols, complice la atentatul din 1995 asupra imobilului administraţiei federale din Oklahoma (168 de morţi) şi Ric