Am observat, mai demult, că oameni de la care te aşteptai la ceva, îţi dădeau cu totul altceva; ori nu-ţi dădeau nimic.

Că, părând, de pildă, generoşi, erau de fapt nişte zgârciţi.

Sau că, făcând impresia că vor sări în ajutorul cuiva, se dovedeau, în fond, nişte indiferenţi.

Una ţi se pare, şi alta iese...

Franţuzul are aici o vorbă: Mefiez-vous de la premiere impression, elle est la bonne.

Teme-te de prima impresie, este cea bună.

Invers decât ne închipuim noi, păcăliţii din născare.

Această judecată paradoxală, sofistică, ne-ar şade bine nouă, românilor, mai fripţi, mai amărâţi, atât de mult exploataţi...

Din contră, noi suntem mai uşor de dus de nas, fiind totuşi atât de păţiţi...

Ei, nu-i aşa. Insul lucid, mai ferit de cele rele, şi deci mai avut, e mai pătrunzător... Tipul foarte inteligent, educat, şi ajuns.

Proverbul, zicerea aceasta franţuzească, mi-a dat aşa mult timp de gândit...

Dar de ce să te temi?... Pentru că repeziciunea cu care ţi se dezvăluie un lucru poate să fie învelişul protector al acelui lucru, ce nu se lasă ghicit cu una cu două...

E ca în actele de spionaj celebre. Când pui în faţă, la primă vedere, ceva, pe care ai dori să-l ascunzi.

însăşi experienţa, care ar trebui să-l avizeze pe om, îl face deci mai uşor de păcălit, - prima faţă a impresiilor fiind dinadins cea bună.

Supercherie de ins foarte evoluat. Aşadar, minciuna bine gândită cere o fină prefăcătorie.

în aşa fel, ce pare o sinceritate, e ocultat, din care pricină observatorul trebuie neapărat să se teamă că tocmai cea dintâi impresiune, lăsată asupra ta, atenţie! ar fi ce bună, cea adevărată, părând ceva foarte prefăcut.

De ce însă să credem în acest gen de prefăcătorie? Şi să nu vedem aici o morală reală.

Ce are în cap şi în inimă, unui om onest i s