Romania ar putea achizitiona un tren hibrid cu dubla tractiune, diesel si electrica, construit de compania canadiana "Bombardier" si care valoareaza 4 milioane de euro, deja inaugurat in Franta, informeaza The Money Channel.
Trenul, care poate trece, printr-o simpla apasare de buton, de pe tractiunea electrica pe cea diesel, a efectuat prima cursa pe tronsonul Paris-Troyes, o localitate din estul Frantei
Autoritatile romane sunt interesate sa achizitioneze un astfel de tren, care costa peste 4 milioane de euro. Aproape jumatate din liniile ferate din tara noastra sunt neelectrificate.
Trenul hibrid circula cu o viteza de pana la 160 km/ora. Acesta elimina cu 25% mai putin dioxid de carbon decat celelalte trenuri de mare capacitate si cu 60% mai putin decat o masina de talie normala.