Prima licitatie la care am participat s-a consumat in Sala Operetei, cea care a ars partial. Am intrat ca la un spectacol care deja incepuse. Sala nu era nici plina, nici goala. Fiecare se aseza unde dorea. In timp, am aflat ca oamenii cu influenta, cu bani si cu multe tranzactii la activ ocupa a doua parte a salii, de unde pot vedea tot ce misca.

Atmosfera era lipsita de rigiditate. Desi se vorbea in soapta, chiar si la telefon, oamenii se salutau si isi transmiteau mesaje fara nici o opreliste. Pe scena, expertii anuntau pozitie dupa pozitie, iar crainicul ordona preturile, ofertele, adjudecarile. Spectacolul direct era pe scena. Cel indirect, mult mai interesant, in sala. Era vremea cand functiona doar Casa Alis, iar piata de arta oficiala abia se contura. Totusi, lumea se impartise deja in trei tabere de interese: vechii colectionari, din familii cu traditie, care erau nevoiti sa vanda pentru a se intretine; noii colectionari, care, de multe ori, asimileaza pasiunea pentru arta fie cu investitiile, fie cu emanciparea in grupul de prieteni; si mereu interesatii intermediari, negustori oficiali sau doar samsari, care speculeaza slabiciunile oricarui cumparator, dar mai ales ale vanzatorilor.

Acum, avem trei mari case de licitatii de arta, Alis, Monavissa si Pogany, investitorii in obiecte artistice sunt din ce in ce mai multi, preturile cresc si asistam la un schimb permanent, la o migratie continua a obiectelor cu pricina spre noii colectionari - investitorii, oamenii care, de cele mai multe ori cand cumpara un tablou, stiu deja ca, peste cativa ani, il vor revinde pentru o suma mult mai mare.

Intr-un clasament al vanzarilor dupa sumele adunate de artisti, Jean Cheller, cea mai spectaculoasa redescoperire a pietei de arta, s-a pozitionat in 2004 pe locul 7, cu aproape 40.000 de euro platiti pentru sapte dintre lucrarile sale. In 2005, Chell