Cu premiul publicului la TIFF 2007, trei premii Goya si trofeul Label Europe Cinemas la Venetia anul trecut pe cartea de vizita, "Azul Oscuro Casi Nero" (sau "Albastru inchis aproape negru") este unul dintre cele mai proaspete filme care ajung la noi anul acesta. A furat aproape toate trofeele de debut la festivalurile de film, ceea ce i-a atras tanarului regizor (are 37 de ani) Daniel Sanchez Arevalo titlul de "noul Almodovar".
Cu un scenariu bezmetic scris de acelasi Arevalo, "Albastru inchis aproape negru" e un film colorat, deloc obscur, ci luminos si plin de optimism, chiar daca personajele sale au multe de infruntat pana la gasirea linistii. Film despre tot ceea ce facem macinati de indoiala in fata prea multor perspective (sau in fata lipsei lor?), "Azul oscuro" discuta frenetic, cu candoare si umor, despre o lume in care totul e posibil: tatii au atacuri cerebrale si ascund conturi babane, fiii fac sex in inchisoare pentru a face fii fratilor, prietenii isi descopera sexualitatea cu ajutorul masorilor, iar totul este analizat, disecat sau, si mai simplu, trecut sub tacere, in indelungi si amuzante conversatii ce au loc pe acoperisurile cladirilor.
Pe afisul original, titlul este scris intr-un singur cuvant, de parca ar trebui pronuntat dintr-o suflare. Asa se petrec si evenimentele din film, care aluneca extrem de usor, fara hopuri, dar cu surprize si momente de un haz nebun. Povestea tanarului Jorge (Quim Gutierrez, Goya pentru debut), obligat de atacul cerebral al tatalui sau sa-i preia acestuia insipida functie de portar intr-un bloc de apartamente, se dezvaluie sprinten, intr-un mediu si un stil lipsite de rezerve si inhibitii, in care decizii definitive se iau cu usurinta cu care rotesti un robinet de chiuveta.
Fratele lui Jorge, Antonio (Antonio de la Torre), este in inchisoare, unde o intalneste (la un cerc de teatru!) pe frumoasa
