Gestica de rînd are şi arătătorul înşurubat în tîmplă, urmat de diagnosticul în tenta lui cea mai şăgalnică: ...păsărele.

Ei bine, un documentar tv de mai deunăseară se ocupa chiar de păsărele, dar nu în tentă alunecată din normalitate. Dimpotrivă, fabuloasa tagmă a celor ce se ocupă de păsări - într-o Chină atît de controversată - degaja un reconfortant sentiment că, dincolo de convulsiile lumii modorne, de implicările în aceste convulsii, iată, există fiinţe care gîndesc total nealiniat. Ocupîndu-se de ceva ce doar paradisul visat ar mai putea oferi. Nimic surprinzător de altfel în faptul că Asiei i-a fost dată vocaţia exclusivă a inefabilului. în credinţă, în filosofie, în comportament. Dacă o Japonie vecină - prin specială vocaţie autocivilizatoare - nu miră în păstrarea, dincolo de modernitatea-i eclatantă, a aceluiaşi inefabil, în schimb, fosta Chină imperială, deviată de maoism spre falsa ei natură, miră tocmai prin discrepanţe înmărmuritoare. Nu numai că în chiar coasta ei desprinsul Taiwan s-a constituit de mult într-un... japonez model de modernitate asumată, dar pe însuşi imensul ei continent se confruntă, dramatic, două sisteme diametral opuse, încercîndu-li-se, cîtă vreme?, convieţuirea.

Trecerea păsărarilor pe biciclete printr-un Beijing occidental modernizat este chiar metafora ce indică coexistenţa dramatică a celor două lumi. Ireconciliabile.

E şi la noi o tagmă ocupîndu-se de păsări, dar una penibilă în comparaţie cu grandoarea asiatică.

Ce uimeşte şi încîntă la păsărarii cu piele galbenă e existenţa lor aparte, total desprinsă de vălmăşagul cotidianului. Ca şi cum acesta n-ar exista. Comuniunea fascinantă dintre păsărari şi înaripatele de nenumărate mărimi şi culori e una de-a dreptul paradisiacă. Dacă paradisul e prevăzut şi cu păsări. Cum să nu fie? înaripatele - pînă să fie aşezate în colivii învelite în alb, pentru a