Citind romanul Atacul feromonilor de Nicolae Munteanu (Braşov, Ed. Aula, 2007) ai impresia nu că-l citeşti, ci că-l auzi citit de cineva cu un debit verbal ieşit din comun, de genul celor care spun la televizor pe nerăsuflate, după ce fac reclamă unui medicament: "Dacă apar efecte neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului."
Autorul are o vervă îndrăcită, introducând, în aproape fiecare frază, glume, jocuri de cuvinte şi aluzii la diverse informaţii din memoria noastră colectivă. Cu aceeaşi dezinvoltură, foloseşte în treacăt cuvinte străine, creează momente de pitorească oralitate, improvizează versuri etc.
Tot acest verbiaj vulgar-simpatic te ia pe sus în timpul lecturii, ca un taifun, şi te duce... nu se ştie unde:
"Ie-te-te un braşovean!... BV-75-RAO... imposibil! dar adevărat... asta e... Porsche!... nu se poate, o singură maşină ar trebui să existe în România cu numărul şi marca asta... Ia să vedem mai de-aproape... Torpila e neamule, ce n-o cunoaşte măndel?... Aspiratorul de gagici al lui Raoul, drăguţu' de el!... Unde ar putea fi guguliţ-al nostru? Trebuie să ne lovim, de un an şi mai bine nu l-am văzut, n-a mai dat şi el o bere cu bucurie, la o terasă... Să-i lăsăm un bileţel-amendă pe parbriz, ho, taci cu tata şi nu mai ţiui că nu te-am violat, las'că-ţi trece... Ia stai să te pipăi pe la capace, motorul e rece, dacă n-o foloseşte zilnic, dacă o fi furată, sedusă şi abandonată?! O altă idee naşpa îmi trebuie. Explozivă, percutantă, penetrantă... Gata, am prins-o!
Cine a zis că sunt schizo-paranoic şi fără idei?"
Personajele şi acţiunile lor abia se întrezăresc în această turbulenţă de cuvinte. Descifrăm, în treacăt, scene de amor, încăierări, chefuri, călătorii cu maşina, descinderi pe malul mării. Dar nimic nu se leagă cu nimic. Autorul îşi bruiază propriul roman cu vorbăria lui interminabilă.
Aproape în fie
