- Diverse - nr. 200 / 12 Octombrie, 2007 Inainte de toate se cuvine sa reamintim, atat silvicultorilor, care s-au dedicat cu toata responsabilitatea administrarii si apararii acestei avutii nationale, cat si proprietarilor de paduri,ca acestea _ padurile, adica _ isi au istoria lor, istorie pe care trebuie s-o respectam si s-o reconstituim in modul cel mai fidel si complet, inainte de a restitui padurile proprietarilor. Aceasta istorie a padurilor romanesti nu trebuie uitata niciodata, ci trebuie readusa in constiinta oamenilor. Se cunoaste in ce situatie s-a gasit marea majoritate a padurilor proprietate privata (avand suprafete intre 0,5 si 10 hectare) la momentul nationalizarii _ in mare parte erau niste cranguri simple, bracuite, prost administrate, cu o masa lemnoasa fara prea mare valoare economica. Rare au fost cazurile in care aceste paduri proprietate privata se prezentau bine administrate, prin ocoale silvice si cu personal bine pregatit profesional, si unde s-au respectat cerintele regimului silvic, in sensul deplin al termenului. Intr-o asemenea situatie fericita s-au gasit padurile care au apartinut anumitor societati comerciale si economice, institutii social-culturale, sau erau domeniile regale. Administrarea acestora s-a facut pe suprafete mari si nu pe parcele, si cu respectarea regimului silvic impus de "Codul silvic". Concluziile care trebuie trase din prezentarea acestor doua situatii in care s-au gasit padurile tarii noastre inainte de nationalizare sunt: - padurile proprietate personala trebuie restituite din punct de vedere juridic. Acest fapt s-a realizat prin aplicarea Legilor 18/1991, respectiv nr. 1/2000, si se va finaliza prin Legea 247/2005. Dar, in opinia noastra, a silvicultorilor, aceste paduri nu pot fi lasate in administrarea proprietarilor de padure, fie si in situatiile in care acestea sunt organizate in "Asociatii de proprietar