Care este, in ziua de azi, rostul unui Teatru National inauntrul natiunii si culturii unde functioneaza? Se deosebeste el de celelalte teatre si prin altceva decat sursa de finantare (si, eventual, generozitatea acestei surse)? Exista un set de valori comune tuturor institutiilor ce poarta pe frontispiciu mandra denumire, sau fiecare dintre scenele astfel botezate actioneaza aleatoriu, exclusiv in virtutea ideilor unuia sau altuia dintre conducatori? Unor asemenea intrebari parea ca vrea sa le raspunda intrunirea desfasurata recent la Belgrad.
O intrunire convocata - cum altfel? - de Teatrul National (Narodno Pozoriste) din capitala Iugoslaviei actuale (Serbia si Muntenegru), dedicata cooperarii trans-nationale in cadrul programului european Culture 2007-2013 si deschisa, in principiu, directorilor de institutii similare din intreaga Europa. Asta anunta, in orice caz, invitatia primita de conducerea Nationalului bucurestean, care, neputand-o onora, a delegat, in persoana subsemnatei, pe dramaturgul-sef al teatrului, cu atat mai mult cu cat intalnirea promitea sa puna in vedeta literatura dramatica din tara vecina, literatura unanim recunoscuta ca bogata si, mai ales, provocatoare. La fata locului, adica la marginea batranilor Balcani ai tuturor iluziilor (nu numai istorice) desarte, s-a dovedit ca la Belgrad sosisera, in afara directorilor Teatrelor Nationale din fostele republici federative (minus Croatia), numai dramaturgii sau capii compartimentelor de Relatii Internationale ai scenelor omonime din tarile, candva, surori, respectiv Bulgaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Albania si, cum am zis, Romania. Daca restul Europei teatral-nationale ramasese surd la chemare ori nici nu fusese, de fapt, poftit nu am reusit sa aflu. Gazdele, extrem de calde si de ospitaliere, au umplut cele mai putin de doua zile si jumatate ale reuniunii cu un program intensiv,